Sport

Cetate Deva continuă în campionat

CNS Cetate Deva va continua întrecerea în Liga a III-a, deşi existau zvonuri că echipa se va retrage din cauza lipsei de fonduri.

Din fericire, aceste zvonuri au fost infirmate în mod oficial de către noul primar al Devei, Florin Oancea, care a declarat: “ Cu siguranţă, echipa va fi sprijinită până la sfârşitul campionatului şi, ca urmare, nu se va retrage din competiţie. În vară, vom face o analiză şi vom decide ce se va întâmpla pe viitor”.
Pe de altă parte, majoritatea echipelor adversare a CNS Cetate Deva au început pregătirea sezonului de primăvară.
La CSM Şcolar Reşiţa, antrenorul Daniel Opriţa a făcut „curăţenie” în iarnă, disponibilizând 11 jucători. În locul acestora au venit Manole şi O.Vasile de la Şirineasa, Bărbulescu, de la Juventus Bucureşti, Vadradiu, de la Karabath Viena, M.Staicu, de la ACS Poli Timişoara, Copaci, de la Satu Mare şi D.Ene de la Mioveni. Obiectivul reşiţenilor este promovarea, dar numai în cazul în care comisiile federale îi vor da câştig de cauză în litigiul cu AFC Şirineasa.
Gruparea Şoimii Lipova s-a despărţit de jucători consacraţi precum Copil, Piţ şi Tomuţ. În locul lor au sosit la echipă Poiană şi Himcinschi. În probe se află şi portarul de 19 ani Sebastian Moroz. Pentru lipoveni urmează un cantonament în Ungaria la Debrecen, iar din 7 februarie încep amicalele, primul adversar fiind UTA.
Odată rezolvate problemele financiare, formaţia CSM Lugoj a început pregătirile pe 15 ianuarie. Pregătirea centralizată va fi făcută la baza proprie, iar antrenorul Cosmin Petruescu a început deja negocierile cu unii jucători pentru a veni la Lugoj, însă aşteaptă ca aceştia să-şi regleze conturile cu formaţiile de care încă aparţin.
Cu noul antrenor în persoana lui Ilie Rotariu, după ce Codrea a optat pentru Ripensia, formaţia ACS Ghiroda a reluat şi ea pregătirile. Ca noutate certă este portarul Gârlea venit de la Şirineasa. În probe se mai află Gânju şi Opriş, de la Orţişoara, Maşniţă de la Giarmata, şi Spătar, de la Mailat.
Naţional Sebiş aşteaptă soluţionarea „cazului Şirineasa”, în funcţie de verdict urmând a-şi anunţa obiectivul. Pentru retur, antrenorul-manager Călin Cojocaru i-a „înregimentat” pe Pascarui, venit de la Roşiori, Ţăranu, de la Farul, şi un junior de 17 ani, Dagău, venit de la Şoimii Şimand.
Cantonamentul va fi efectuat la propria bază, unde sunt toate dotările necesare pentru un stagiu centralizat. (H. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura