Actualitate

Cererea de revizuire a lui Mircia Muntean, respinsă

Mircia Muntean (foto) nu a reuşit să obţină revizuirea dosarului în care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Ieri, un Complet de judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a respins cererea formulată în acest scop. „Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire”, a informat Stelian Bodeanu, purtătorul de cuvânt al instanţei. Hotărârea ÎCCJ nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Fostul edil al Devei a iniţiat acest demers în instanţă, sperând că va obţine rejudecarea dosarului în care a fost condamnat pentru abuz în serviciu, şi a unei sentinţe mai avantajoase. Cererea de revizuire se bazează şi pe decizia Curţii Constituţionale prin care abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat. Sentinţa din acest dosar al lui Mircia Muntean a cântărit greu atunci când magistraţii au dat soluţia în cea de-a doua cauză denumită „Alcoolul la volan”, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. La această pedeapsă s-au adăugat şi cei patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu, beneficiul suspendării executării pedepsei fiindu-i revocat. Astfel că, în final, Mircia Muntean a primit în 24 aprilie 2017 o condamnare de şase ani de închisoare, pedeapsă pe care o ispăşeşte în regim închis la Penitenciarul Aiud. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura