Comunitate

Ceremonia de deschidere a anului școlar, anulată la Petroșani

Era o tradiție ca toți elevii unităților de în­vățământ să se reunească în cel mai mare parc al municipiului Petroșani, la fie­care început de an școlar, unde munici­pa­litatea organiza o ceremonie fastuoasă pentru copii.
Pandemia a determinat autoritățile lo­cale să renunțe în acest an la ceremonia de deschidere, pentru siguranța elevilor, pă­rinților și a dascălilor. Nu se renunță de tot la acțiunile dedicate primei zi din noul an școlar. ”Am discutat în ceea ce privește ce­re­moniile de deschidere a noului an școlar, conform ultimelor reglementări în do­me­niu. Anul acesta nu vom putea să or­ga­nizăm ceremonia oficială în Parcul ”Carol Schreter”, cu toți elevii, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, pe fondul măsurilor de protecție sanitară aplicabile la nivel na­țional, dar fiecare unitate de învățământ își va organiza propria manifestare, în curtea școlii”, a precizat primarul municipiului Pe­troșani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto). Edilul a avut ieri o întâlnire cu toți directorii unită­ților de în­vățământ. ”În urma întâlnirii, pot să vă asi­gur că unitățile de învățământ sunt pre­gă­tite să primească elevii, s-au efectuat lu­crările de igienizare, iar anul școlar va de­buta în condiții optime. Administrația pu­blică locală a acordat întregul sprijin și suport directorilor de școli, licee și grădinițe de pe raza localității, iar prin intermediul an­gajaților DADPP am amenajat curțile uni­tăților de învățământ școlar și preșcolar din Petroșani”, a mai precizat edilul șef al mu­nicipiului Petroșani. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura