Sănătatea din bucate

Cerealele integrale

06 Simona Timofte 885545343_nSimona Timofte

Ce sunt cerealele integrale?
Multe persoane mă întreabă „cu ce se mănâncă“ aceste cereale, căci aud peste tot expresia, dar nu reuşesc să înţeleagă ce sunt şi la ce folosesc. Sunt cerealele la a căror preparare s-a folosit întregul bob al cerealei respective, păstrându-se astfel toate elementele esenţiale pe care le conţin toate cele trei învelişuri ale bobului (germene, membrană interioară şi coajă). La pâinea albă se foloşeste doar învelişul interior, pierzându-se astfel vitaminele (complexul de vit. B şi vit. E) şi mineralele (SE, Zn, P, Mg) din coajă şi germene. Dar  de ce trebuie să consumăm neapărat integrale? Doar pentru vitaminele şi mineralele pe care le conţin? Nu doar pentru acest lucru, ci şi pentru conţinutul în fibre care: scad nivelul colesterolului, încetinesc procesul de creştere în greutate prin conţinutul în fibre care conferă saţietate, previn afecţiunile colonului şi nu în ultimul rând, pentru că sunt surse de antioxidanţi, furnizează energie şi cresc imunitatea prin conţinutul în minerale şi vitamine. Mulţi pacienţi îmi spun că oricum nu vor să mănânce pâine de teamă că se îngraşă… De ce oare se dă vina pe „pâinea noastră cea de toate zilele“, care nu degeaba este prezentă de zeci de ani la aproape toate mesele? Doar pentru că intră în gama carbohidraţilor care au ajuns „o sperietoare de ciori“? Aceşti carbohidraţi (complecşi) care intră în făina integrală vă vor ajuta, după cum v-am spus, ideea de bază ar fi să consumaţi pâine integrală… Există numeroase dovezi ştiinţifice care arată că o dietă sănătoasă este cea bazată pe un consum ridicat de carbohidraţi complecşi (nu simpli, cum sunt cei din pâinea albă), care duce la regresia bolilor de inimă, a diabetului şi la scăderi în greutate. Nu trebuie să slăbiţi cu orice preţ (cu preţul sănătăţii), puteţi să slăbiţi şi să rămâneţi sănătoşi sau să slăbiţi şi să fiţi şi mai sănătoşi.

(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura