Politica si administratie

Cei mai buni salvatori au concurat la Insemex Petroșani

Magdalena Șerban

Recent, la Petroşani, s-a desfăşurat cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Salvare Minieră şi de Suprafaţă, organizat de Asociaţia Sal­vatorilor Minieri şi de Suprafaţă (ASMS), membră a Organismului In­ter­n­aţional de Salvare Minieră – IMRB și Institutul Naţional pentru Secu­ri­tate Minieră şi Protecţie Antiex­plo­zivă – Insemex Petroşani. Startul a reunit peste 100 de participanți, iar competiția a fost una mult așteptată, fiind reluată după doi ani de pauză impusă de pandemia COVID.

Câte șapte echipe pe fiecare secțiune
Acțiunea a fost structurată pe două secţiuni: cea subterană şi cea de su­pra­faţă, iar participanţii au avut de trecut mai multe probe, cu ajutorul cărora le-au fost testate îndemânarea şi pregă­tirea în actul de salvare. La fiecare cate­gorie s-a pus accent atât pe timpii de parcurgere a traseului, cât mai ales pe acurateţea execuţiei. După cum se știe deja, la INSEMEX Petroşani a fost creat un traseu dificil şi spectaculos, cu diverse zone avariate, astfel încât provocarea de a fi recuperată şi salvată „o victimă” să fie una maximă. De altfel, întregul nivel al concursului a fost foarte ridicat, salvatorii demonstrând că se pot descurca oricând în situaţii reale. „Sunt foarte mulţumit de modul în care s-a desfăşurat concursul. Sen­zaţia este că echipele evoluează de la un an la altul, iar competiția ne oferă o bună ocazie să facem o evaluare reală. Felicit toţi participanţii, salut victoria câştigătorilor, le mulţumesc pentru im­plicare şi sper ca astfel de acţiuni să aibă loc doar în cazul unor concursuri de acest gen, nu şi în perimetrul real. În con­tinuare, este mare nevoie de sal­vatori profesionişti în România, care să facă faţă cu brio celor mai aprige con­diţii pe care această ramură de activi­tate ni le impune, implicând salvarea de vieţi omeneşti”, a declarat dr.ing. Artur George Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani, cel care preț de 19 ani a fost și președinte al Asociației Sal­vatorilor Minieri și de Suprafață. Legat de câștigătorii ediției, la secțiunea su­pra­față, pe prima poziție s-au clasat cei de la Falck Fire Services Ploiești, ur­mați de cei de la Metrorex București, iar locul III le-a revenit celor de la Liberty Galați. Podiumul, în cazul sal­vatorilor minieri, a fost adjudecat de E.M. Livezeni – locul I, E.M Lonea – locul II și E.M Lupeni – locul III. Mai trebuie precizat că în cadrul evenimentului a avut loc și o expoziție a celor mai importanți producători de echi­pa­mente și accesorii de profil.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura