Ce-i lipseşte României…?

19 octombrie 2011 | 6 Comentarii | Publicat in: Fara bascalie

R: Partidul lui Miron Cozma.
PSDMR poate foarte bine să ducă cu gândul – pe cei care au învăţat Istorie pe vremea când chiar se mai învăţa Istorie – la vechiul şi prea-cinstitul Partid Social-Democrat al Muncitorilor din România, revendicat drept strămoş atât de PSDR, Partidul Social Democrat (reînviat de Sergiu Cunescu după 1989), cât şi de avortonul Partid Comunist Român, responsabil în bună măsură cu distrugerea României moderne, după perioada de relativă sincronizare democratică cu Europa, între 1859 şi 1938.
Dar PSDMR este o denumire pe care Miron Cozma, probabil bine sfătuit, doreşte să o dea unui partid despre care vorbeşte de multă vreme, dar care nu a luat fiinţă – din varii motive, cunoscute mai ales de iniţiatorul său. Social-democraţia sună bine în aceste vremuri de restrişte, sună promiţător. Chiar cu bruma de cultură politică, oamenii – sau o parte din ei – ştiu că social-democraţia vrea binele poporului. „Al Muncitorilor” sună excelent. Criza, ca întotdeauna, produce – pe drept – valuri de nemulţumiri şi are ca efect reducerea drastică a nivelului de trai, în principal în rândurile, cum s-ar spune proletar, „celor ce muncesc”. Aşa că un partid care le este dedicat poate să pice precum o mănuşă, frate (sau soră…) cu un altul, numit „al poporului”, cu sloganuri atât de deşănţat-populiste şi absurde, că ţi se şi ridică părul măciucă, văzând că sunt indivizi care chiar cred că li se vor da 20.000 de euro, că liderul ridică rând pe rând Ardealul, Moldova, Ţara Românească, că îi înflăcărează pe tolea-ciumacii săi votanţi, care scandează asurzitor „DD preşedinte”…
Responsabil în bună măsură de începutul dezastrului românesc în relaţia sa cu Europa, prin lansarea devastatoarelor mineriade, iată că Miron Cozma se reorientează spre nenumăratele posibilităţi pe care i le oferă democraţia, pe care prin mineriade, a pus-o serios în pericol. Epoca mineriadelor fiind apusă din lipsă de ortaci dispuşi să pornească spre Bucureşti, recrutarea de ortaci politici poate începe, inclusiv cu ajutorul televiziunilor care cred că furia bine jucată a justiţiarului-cu-lămpaş poate fi direcţionată împotriva lui Traian Băsescu. Am rămas siderat văzându-l pe Miron Cozma pe post de expert sindical, răbufnind în stilu-i consacrat.
Pe timp de criză şi în vremuri tulburi, se nasc constructe politice dubioase. România este din nou originală, cu partide manelizat-mesianice şi mişcări pseudo-stângiste, rezultate clare ale unei degringolade sociale accentuate.

Comentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Domnule Alexandru Gruian,Miron Cozma are multe greseli (ex.mincinos,afemeiat,laudaros,arogant)dar are si calitati bune (corect,cinstit,…) trebuie spus si asta daca nu ne bate Dumnezeu cand nu te astepti cu diferite boli,…Ce sa spunem de cei care se imbogatesc peste noapte cu lucrai publice (ex.regi asfalturilor,regi gunaielor,regii….,in cardasie cu alesi nostri).Dumnezeu ne judeca,sau cine a fost corect in viata asta trecatoare,si este o vorba daca urasti nu ai timp sa iubesti si iti trece viata.

  2. tavi I spune:

    Daca vrea sa fie un partid social democrat n numai al muncitorilor din Romania, nu mai reprezinta un pericol politic pentru nimeni. Si asta pentru faptul ca muncitori, in Romania sunt din ce in ce mai putin, apoi si acestia la rindul lor au deja coloratura si se impart prin mai multe partide.
    Poate deveni insa un “pericol” daca partidul lui Cosma, va anexa si “show bizzul” in care vrea sa intre Miron, impreuna cu iubita lui(conform unor stiri din alte publicatii), asemeni unor retete de succes-DDOTViste !!
    In rest, vise erotice ale unor “barbati” ce trec prin criza de la virsta de 40-50 de ani.
    S-auzim numai de bine!

  3. nelu spune:

    Esti panicat ca Partidul Poporului rupe din voturile USL ,ce au facut PSD si PNL ,au distrus uzinele ,fabricile, agricultura,au vandut pe nimic totul ,nu Partidul Poporului ,a vandut petrolul tari ci PSD si PNL,sa dispara ciocoi USL ,iar averea sa fie impartita poporului, de ce insulti poporul daca votau cu liberali erau buni daca voteaza cu PP-DD sunt ”tolea-ciumaci”de ce sa mai votam de exemplu pe senatorul Dan Rusanu, USL am vazut la tv ,ca are o avere de 19 milioane de euro ,sa vina un partid care tine cu poporul sa-i confiste averea si sa o imparta la saraci

  4. tavi I spune:

    Ce misto o sa fie , ‘nea Nelu!. Daca imparte averea lui ‘otu de Rusanu, la 19 milioane de saraci, o sa primesti si ‘mata 1(un) Leu !!!!

  5. Eu spune:

    @Valea Jiului…esti varza ca de obicei.
    Miron Cosma este mincinos, afemeiat, laudaros… corect, cinstit ??!!

    Niciun partid nou nu mai are sansa pe scena politica actuala. Asteptam si disparitia PDL, dupa modelul PNTCD.

  6. MIHAILA DAN spune:

    Avorton esti tu , boul care a scris acest articol .
    Cultura politica pe care o ai sa ti – o bagi in fund .
    Cred ca tu esti in sinea ta un fan al unui construct politic dubios …

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un set la înălţime, trei la podea

Echipa de volei cadete a CNS CSS „Cetate” Deva a fost învinsă, scor 1-3, de lidera seriei F, CSS Bega...

Bulina neagră 19.10.2011

Comisarul şef  Titel Brăgaru,  comandantul Poliţiei  Petroşani Pentru că se face că nu vede vânzătorii de ţigări de contrabandă, care...

Bulina albă 19.10.2011

Alexandru Ancuţa, înotător la CSS Hunedoara Pentru că a cucerit patru medalii de aur, fiind pe primul loc la toate...

Închide