Comunitate

Ce acte sunt necesare pentru înhumarea persoanelor decedate în străinătate

Natalia Bumbac

Înhumarea sau incinerarea cadavrului unui cetăţean român ori de origine română al cărui deces s-a produs în străinătate se face pe baza unei adeverinţe eliberate de  Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP), a informat Primăria municipiului Deva.
Aceeaşi adeverinţă poate fi eliberată de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale, în a cărei rază urmează să se facă înhumarea ori incinerarea. „Această procedură se realizează pe baza unei cereri scrise a persoanei interesate, la care se anexează copia certificatului de deces, după caz, tradus în limba română şi autentificat. Atunci când certificatul de deces nu a fost eliberat, adeverinţa de înhumare ori incinerare poate fi eliberată doar cu aprobarea Parchetului. În cazul în care locul decesului este pe teritoriul altui stat, pentru procurarea din străinătate a actului respectiv, solicitantul trebuie să se adreseze direct Ministerului Afacerilor Externe. În cazuri deosebite, când nu există persoane interesate în procurarea documentului, certificatul sau extrasul, pentru uz administrativ, se obţine prin intermediul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (str. Obcina Mare, nr. 2, sector 6, Bucureşti)”, a transmis Primăria Deva într-un comunicat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura