Categories: Actualitate

Câţi elevi au lipsit de la prima probă a Evaluării Naţionale

Prima probă, Limba și literatura română, la Evaluarea Națională, a avut loc, ieri, 19 iunie, iar miercuri, 21 iunie, va fi proba la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise și sunt monitorizate audio-video.
Potrivit Mariei Ștefănie, inspectorul școlar general, la proba de ieri, din 2.798 de candidați înscriși, au lipsit 125 de elevi.

Telverde
Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Candidații care depun/transmit contesta­țiile completează, semnează și depun/ trans­mit și o declarație-tip în care se men­ționează că au luat cunoștință că nota acor­dată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/repre­zentanții legali ai candidaților minori. Rezul­tatele finale vor fi afișate anonimizat prin coduri individuale marți, 4 iulie. Inspecto­ratul Școlar JudeȚean Hunedoara pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0372913128 – pentru sesizarea eventua­lelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 – 22 iunie, între orele 8:00 – 16:00).
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională sus­ținută de absolvenții clasei a VIII-a, cal­culată ca medie aritmetică, cu două ze­ci­ma­le, fără rotunjire, a notelor obținute la pro­bele din cadrul Evaluării Naționale. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să moară și capra vecinului! După acest principiu se guver­nea­ză o organizație de par­tid din…

5 ore ago

Bulina albă

Prof. Ileana Berki din Vulcan, coordonatorul grupului ”Glasuri de argint” din Valea Jiului Pentru participarea…

5 ore ago

Bulina neagră

CONSTANTIN N., din Petroșani, încarcerat în Norvegia Pentru că riscă o nouă condamnare fiind învinuit…

5 ore ago

Și polițiștii și militarii vor ieși mai târziu la pensie

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va crește vârsta de pensionare pentru poli­țiști și militari.…

5 ore ago

Încă o escrocherie online, fără vinovat identificat

O hunedoreancă a reclamat, în vara anului 2024, că a fost indusă în eroa­re după…

5 ore ago

Tânăr din Deva, arestat după ce a ignorat obligațiile impuse de instanță

Bărbatul era cercetat sub control judiciar pentru trafic de droguri, însă nu a respectat obligațiile…

5 ore ago