Politica si administratie

Câți bani au acumulat românii în Pilonul II de PENSII private/Cel mai mare cont, 2,5 milioane lei, cel mai mic, doar 1 leu

La finalul lunii iunie 2024, peste 8,22 milioane de români erau înscriși în sis­temul de pensii private obligatorii (Pilonul II), cumulând active de 143,3 mi­liarde de lei. Deși suma totală im­pre­sionantă sugerează un sistem bine dez­voltat, raportul scoate la iveală dis­cre­panțe majore între participanți: 70 la sută din active sunt deținute de doar 25 la sută dintre aceștia.

Contribuțiile cresc, discrepanțele rămân
„Cel mai mare cont are o valoare de 2,51 milioane lei, iar cel mai mic are o va­loare de 1 leu”, conform unui raport al Auto­rității de Supraveghere Financiară (ASF). De asemenea, 20 la sută dintre par­­ticipanți au acumulat mai puțin de 1.346 lei.
Începând cu 1 ianuarie 2024, con­tri­bu­ția lunară la Pilonul II a crescut de la 3,75 la sută la 4,75 la sută din venitul brut, ca parte a angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Re­dre­sare și Reziliență (PNRR). Cu toate aces­tea, media contribuției în luna iunie 2024 a fost de 383 lei/participant, în creștere față de sfârșitul anului 2023, când va­loarea medie era de 276 lei, conform HotNews.
Totuși, această majorare a contri­bu­ți­i­lor nu a echilibrat diferențele dintre conturile participanților. Valoarea medie a activului unui participant era de 17.602 lei la 30 iunie 2024, iar primele trei fon­duri de pensii private — NN, AZT Viitorul Tău și Metropolitan Life — cumulează 61 la sută din totalul participanților.

Investițiile fondurilor de pensii: titlurile de stat și acțiunile, în prim-plan
La finalul lunii iunie 2024, titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele in­strumente în care fondurile de pensii pri­vate au investit.
Peste 64,3 la sută din totalul activelor erau plasate în titluri de stat, în timp ce acțiunile reprezentau 25,3 la sută, prin­tre principalele investiții fiind Banca Tran­silvania, OMV Petrom, Hidroelectrica și Romgaz.

Plățile efectuate în 2024: Românii preferă plățile unice
În primele șase luni din 2024, peste 29.000 de români au primit bani din Pilo­nul II, suma totală a plăților ajungând la 577 milioane de lei. Dintre aceștia, 80 la sută au ales plăți unice, valoarea totală a a­cestor plăți fiind de 235 milioane lei. (A.N.)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura