Gura lumii 29.01.2015
Vorbesc gurile rele că un administrator de comună vecină cu autostrada, din tot ce face încearcă să scoată un profit
Citește mai multVorbesc gurile rele că un administrator de comună vecină cu autostrada, din tot ce face încearcă să scoată un profit
Citește mai multVorbesc cârcotaşii negri în cerul gurii că recent, chiar foarte recent, într-o onorabilă adunare oficială, în care persoane alese şi
Citește mai multVorbesc cârcotaşii că un individ din zona politicului ajuns, se pare, la finalul carierei, a strâns în cei aproximativ 15
Citește mai multO întâlnire de taină, în vârf de munte, între un edil şi câţiva oameni de afaceri ar fi avut loc,
Citește mai multAngajaţii care sar să-şi apere şefii fără să fie obligaţi la acest rol de fişa postului sunt nefireşti, mai ales
Citește mai multDeşi lucrurile se vor a fi bine organizate în unele instituţii publice, la o analiză mai atentă, nu sunt chiar
Citește mai multCirculă vorba prin târg că la un local renumit dintr-o comună hunedoreană, cu veche tradiţie printre gurmanzi, lucrurile au cam
Citește mai multVorbesc gurile rele că un proiect care vizează o investiţie într-o secţie de urgenţă medicală ar putea fi mutat dintr-o
Citește mai multPe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti! Perfect adevărat în cazul unei june dintr-o formaţiune
Citește mai multSărăcia a lovit atât de crunt în familia sportului hunedorean, încât pe lângă desele renunţări la practicarea unor discipline sportive
Citește mai multLegea nescrisă a coteţului spune că trebuie să urci cât mai sus şi să nu îţi pese de cei pe
Citește mai multCârcotaşii au fost pe fază şi au sesizat câteva modificări în peisajul urban actual. Într-adevăr, nici oamenii nu mai sunt
Citește mai multVorbesc gurile rele că unul dintre personajele arestate la domiciliu într-un dosar de corupţie ar fi fost prins cu mâţa-n
Citește mai multSă moară capra vecinului! După acest principiu se guvernează într-o organizaţie de partid din capitala lămpaşelor. Cică o domniţă din
Citește mai multOferta de practicare a sportului oferită de cluburile de stat este tot mai redusă, astfel că cluburile private au câştigat
Citește mai multDin câte se pare, culoarul pe care aleargă cel care se credea stăpânul judeţului se îngustează din ce în ce
Citește mai multSe spune că dragostea nu ţine cont de nimic şi te poate lovi la orice vârstă, indiferent de statutul pe
Citește mai multSe ştie că necazul te plesneşte când ţi-e lumea mai dragă şi când te aştepţi mai puţin. Iar un necaz,
Citește mai multDespre un purtător de baston dintr-o zonă cu multe lămpaşe şi de unde s-a pornit o revoluţie acum ceva timp,
Citește mai multSe spune că, în spatele unui bărbat de succes, se află o femeie puternică. Şi se pare că unele femei
Citește mai mult