Gura lumii 18.08.2016
Vorbesc gurile rele prin târg că un director de pe la noi, care conduce o instituţie unde ajung, din păcate,
Citește mai multVorbesc gurile rele prin târg că un director de pe la noi, care conduce o instituţie unde ajung, din păcate,
Citește mai multVorbesc gurile că s-a pornit un adevărat jihad pe o firmă din oraşul cu cetate, după ce un primar se
Citește mai multCum într-o companie de mare anvergură a judeţului, care se ocupă atât de producerea de lumină cât şi de căldură,
Citește mai multSe pare că unor angajaţi în serviciile de urgenţă din judeţ le place să-şi aroge meritele altora. Este vorba despre
Citește mai multGurile rele spun că într-o comună importantă din judeţ, angajata care se ocupă de problemele financiare ale unei instituţii de
Citește mai multVorbesc cârcotaşii prin târgul cu cetate că un director din judeţ, atâtea drumuri a făcut până la şeful lui pe
Citește mai multNenorocire pe capul unui justiţiar din zona cu lămpaşe, după ce pe numele lui au fost făcute mai multe reclamaţii.
Citește mai multAşa cum despre popi se spune că sunt primii care încalcă poruncile Domnului, la fel se povesteşte şi despre nişte
Citește mai multGurile rele spun că într-un supermarket, care se laudă pe firmă că-i profitabil, din oraşul cu cetate, angajaţii, deşi fizic
Citește mai multSpun gurile rele că un directoraş de la un spital din judeţ, cu abilităţi de calculator, membru în partidul galben,
Citește mai multVorbesc gurile rele că un director de pe la noi, pus de şefii lui de partid să se ocupe în
Citește mai multTot mai multe voci susţin că un politician din capitala cu lămpaşe va face un salt politic pentru a putea
Citește mai multAflată în moarte clinică de o bună perioadă de timp, o companie de stat care sălăşluieşte în judeţul nostru se
Citește mai multSe zvoneşte prin nordul judeţului că în spatele unui ales dintr-o comună importantă din judeţ stă o femeie puternică, iar
Citește mai multCârcotaşii din târgul cu cetate vorbesc că în una din locaţiile unde copiii stau în faţa monitoarelor imense cu jocuri
Citește mai multSpun zvonerii prin târgul cu cetate că se pregăteşte debarcarea unui apropiat al fostului personaj de tristă amintire cu care
Citește mai multEludează bugetul statului cu zeci de mii de lei lunar şi nimeni nu se atinge măcar de un fir de
Citește mai multUn proverb românesc spune că, de regulă, cel care sapă groapa altuia cade singur în ea. Aşa îi este pe
Citește mai multSe vorbeşte pe la colţuri că un om în uniformă, dintr-o comună liniştită aşezată pe malul Mureşului, nu iubeste deloc
Citește mai multDin câte se pare, atunci când somnul vine, nu ţine cont de locul în care te afli. Şi te prinde
Citește mai mult