Flash

Patimi şi politică la sate. Şedinţă cu scântei la Consiliul local Şoimuş

Oamenii de la sate sunt cunoscuţi ca fiind paşnici, dar nu şi atunci când vine vorba de politică. Lucru demonstrat…

9 ani ago

DNA a pus sechestru pe bunurile lui Resmeriţă şi Gărdean

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor aparţinând mai multor persoane cercetate în dosarul „Gala Bute”.

9 ani ago

Cu toate că populația a spus NU, până la urmă se vor mai construi DOUĂ BISERICI în Hunedoara

După ce au fost subiectul unor discuţii destul de aprinse între consilierii locali hunedoreni şi au fost puse pe ordinea…

9 ani ago

Scandal în şedinţa Consiliului local Deva pe tema transportului public din municipiu. Proiectul transportului urban, în chinurile facerii

Strategia prin care primarul Devei, Petru Mărginean, intenţionează să modernizeze serviciul de transport public local din municipiu nu va fi…

9 ani ago

Primarul Devei a semnat acordul de consultanţă cu austriecii

Memorandumul de asociere dintre Primăria municipiului Deva şi firma Tina Vienna Urban Technologies & Strategies a fost semnat, ieri, la…

9 ani ago

Datorii de peste 10 milioane lei, şterse de la Complexul Energetic Hunedoara. De ce este supărat deputatul Laurenţiu Nistor, pe deputata Carmen Hărău?

Liderul PSD din judeţ, deputatul Laurenţiu Nistor (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în Parlament s-a votat…

9 ani ago

Mascaţii au „vizitat” Spitalul de Psihiatrie de la Zam. Percheziţii în cabinetele medicilor

Miercuri, 25 februarie, cabinetele mai multor medici de la Spitalul de Psihiatrie din Zam au fost perchiziţionate de o echipă de poliţişti…

9 ani ago

Razie a poliţiştilor, după elevi, prin baruri

Ieri, în jurul orei 9.00, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Deva au făcut verificări în câteva baruri din municipiul Deva.…

9 ani ago

Metoda „accidentul“ începe să dea rateuri

În urma numeroaselor atenţionări cu privire la escrocii care încearcă să îi păcălească pe cei mai slabi de înger prin…

9 ani ago

Pe urmele brăţărilor dacice

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a dezvăluit, ieri, la conferinţa de…

9 ani ago