Flash

ComunitateFlash

Din cabane, dejecţiile sunt deversate în pădure

Pe principiul punerii carului înaintea boilor, statul român investeşte 45 de milioane de euro într-o staţiune despre care nu se ştie dacă într-un viitor apropiat va avea reţea de canalizare şi apă. Este vorba despre staţiunea montană Straja, unde mai mult de jumătate din cele 200 de cabane nu au fose septice, ci toată mizeria se scurge prin nişte ţevi groase, la 10 metri în spatele clădirilor. La fel de multe cabane nu au apă curentă, aceasta fiind adusă de la izvoare, cu butoaiele. În tot acest timp, autorităţile publice aruncă vina unele pe altele, deşi datele problemei sunt cunoscute de mai bine de 10 ani.

Citește mai mult
ActualitateFlash

„Este un atac murdar al preşedintelui Consiliului Judeţean”

Este clar că a început campania electorală, deşi oficial, nu este aşa. Şi, deşi politicienii locali s-au bătut cu pumnul în piept că nu vor recurge la atacuri murdare, realitatea este cu totul alta. Astfel, primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (foto), este deja supus unui asemenea atac sub centură. De altfel, el susţine că în spatele acestui atac murdar se află preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Mihai Leu va candida la Primãria Hunedoara!

Fostul campion mondial la box profesionist, Mihai Leu (foto), care este membru al Partidului Conservator, va candida la postul de primar al municipiului Hunedoara. Leu ne-a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele de onoare al acestui partid, Dan Voiculescu, în urma căreia a luat această decizie importantă. Ca atare, se pare că USL va mai merge şi în Hunedoara cu doi candidaţi.

Citește mai mult
EvenimentFlash

Dublă crimă la Berlin

Şoc în comuna Blăjeni, ieri, când două femei au fost găsite fără suflare, omorâte se pare de concubinul uneia dintre ele. Nenorocirea s-a produs ieri dimineaţă, sub privirile a doi copii, unul de trei ani şi celălalt nici de doi ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorul Adina Velescu, cele două femei, mamă şi fiică, au fost omorâte cu mai multe lovituri de topor.

Citește mai mult
EvenimentFlash

Hunedoreanul cercetat în dosarul „California” a fost arestat

Din cei 18 suspecţi reţinuţi săptămâna trecută pentru afaceri ilegale cu maşini de lux, 10 persoane au fost arestate pentru 29 de zile. Printre acestea, se numără şi hunedoreanul Alin Nicolae Popa, cel despre care procurorii au stabilit că ar fi cumpărat în leasing un Range Rover, pe care l-a vândut mai apoi unui bucureştean, deşi nu plătise ratele.

Citește mai mult
FlashPolitica si administratie

Cine-i şeful? Mariş sau Vochiţoiu?

Este clar, membrii Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) din judeţul nostru nu mai ştiu nici ei cine îi conduce. Asta, deoarece, de la înfiinţarea organizaţiei judeţene şi până în prezent, liderii filialei judeţene a partidului otevist au fost schimbaţi mai ceva ca şosetele. În aceste condiţii, cei care s-au înscris în PP-DD sunt complet bulversaţi şi se întreabă ce se va alege cu această organizaţie?

Citește mai mult