Actualitate

Un nou furt plin de mistere în municipiul Hunedoara

După ce Castelul Corvinilor a fost prădat de hoţi, existând multe elemente care le dă bătăi de cap anchetatorilor, un alt furt plin de mistere s-a produs în municipiul Hunedoara.
La sfârşitul săptămânii trecute, o casă de schimb valutar din centrul localităţii a fost prădată de hoţi. Modul în care au acţionat aceştia este greu de descifrat, deocamdată. Asta, pentru că sistemele de alarmare cu care era dotat imobilul nu au reacţionat atunci când hoţii au pătruns înăuntru. Iar, ceea ce i-a lăsat perplecşi pe oamenii legii a fost faptul că după spargere, seiful a fost găsit încuiat, fiind nevoie de priceperea unui lăcătuş pentru a-l deschide. Prejudiciul pe care îl reclamă patronul casei de schimb valutar este de aproape 100.000 de euro.
Din datele oferite de comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, furtul a fost comis în jurul orei 02.00, în noaptea de 16 spre 17 iunie. Autorii au pătruns în spaţiul comercial situat la parterul unui bloc din Centrul civic prin spargerea unui geam. Sediul schimbului valutar era dotat cu sistem de alarmare sonoră, care nu s-a declanşat, şi supraveghere video. Poliţiştii au fost alertaţi de un trecător. Seiful în care patronul schimbului valutar a susţinut că se aflau banii a fost găsit încuiat, fiind deschis de un lăcătuş. Patronul a reclamat o pagubă de 360.000 de lei.
„Poliţiştii au întocmit dosar penal de furt calificat, existând un cerc de suspecţi. De asemenea, se verifică şi modul în care au fost respectate prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi persoanelor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura