Comunitate

Casa cu expediţii de succes

Magdalena Şerban

Într-o perioadă în care profitul societăţilor a rămas o amintire pentru cei mai mulţi, la nivelul judeţului Hunedoara există şi firme mici, cu rezultate mai bune decât în anii în care nu aveam criză economică. O primă ramură de succes este cea a transporturilor.

Da, se poate
Dacă giganţii din domeniu se bat pe cifre colosale, cei mai mici preferă să fie constanţi, dar siguri pe strategiile implementate. Un jucător important pe piaţa de profil este şi o firmă deveană, cu capital sută la sută privat, care va întocmi bilanţul, cu bucurie, la finalul anului 2011. ”Eurostat Vest a fost înfiinţată în anul 2007, ca o societate specializată în operaţiuni de transport naţional şi internaţional de mărfuri, servicii de logistică, depozitare, precum şi formalităţi vamale de import-export, inclusiv întocmirea şi depunerea declaraţiilor Intrasat. Comparativ cu ultimii doi ani, creşterea cererii pe piaţa serviciilor de transport şi logistică este cu 70-80 la sută mai mare, în ciuda crizei economice. Datorită bunei colaborări cu mari case de expediţii din Comunitatea Europeană, am reuşit să ne integrăm serviciile oferite pe întreaga piaţă europeană a transporturilor. De asemenea, în acest an, ne-am mărit flota de maşini, deţinând, în prezent, 10 maşini proprii şi 25 subcontractate. Suntem în măsură să efectuăm orice fel de transport, de la grupaje sau transporturi dedicate de 1-20 de tone, până la curse exclusive, inclusiv în regim de urgenţă, cu autoutilitare de 1.5 tone”, a spus Robert Claudiu Spitzel, Transport&Logistic Manager în cadrul companiei Eurostat Vest.

Sfaturi de la cunoscători
Cum şi de ce devenii au răzbit într-o branşă deloc uşoară, mai ales pe timp de criză? Răspunsul vine chiar de la ei. ”Nefiind o firmă foarte mare, avem posibilitatea de a le oferi o atenţie mai sporită clienţilor, putând contura o colaborare personalizată, cu fiecare dintre ei. Nu este suficient doar să efectuăm servicii eficiente şi la timp, ci să oferim servicii tot mai complexe, care cuprind asigurările, depozitarea sau vămuirea mărfurilor. Serviciile noastre nu se rezumă doar la efectuarea transportului propriu-zis al bunurilor şi mutarea acestora dintr-un loc în altul. Noi ne ocupăm de toate aspectele asociate transportării mărfurilor. Este foarte importantă alegerea casei de expediţii, în vederea materializării unei colaborări şi mai ales, este important de ştiut dacă respectiva casă este licenţiată, dacă clientul are sau nu asigurată răspunderea în cazul unor eventuale daune, pierderi sau avarii, provocate din cauza unor erori sau omisiuni ale angajaţilor. Pot spune că noi am supravieţuit perioadei dificile, în primul rând, prin seriozitat”, a adăugat Robert  Claudiu Spitzel.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura