Carmen Hărău: Primarul Hunedoarei să probeze cu acte acuzaţiile din campania la locale!

4 decembrie 2016 | 14 Comentarii | Publicat in: Electorale, Flash

05-carmen-harau-2Sorina Popa

Deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Hărău (foto), candidat pentru un post de senator la alegerile din 11 decembrie 2016, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă că  „PNL este un partid care nu vrea nici imunităţi, nici pensii speciale! Acestea sunt promovate de PSD! Ei sunt cei care blochează cererile DNA de urmărire penală, ei sunt cei care şi-au votat pensii speciale! Din acest motiv, vă anunţ public că noi, liberalii, am luat decizia ca parlamentarii PNL să renunţe la pensiile speciale din prima lună de mandat”.

Invitaţie pentru Cristian Resmeriţă
„Au trecut aproape trei săptămâni de când i-am invitat pe toţi candidaţii la alegerile parlamentare din judeţul Hunedoara să semneze un angajament în faţa cetăţenilor. Nu am propus să-şi dea demisia dacă nu vor fi primii, nu le-am cerut să fie nici măcar în top 15 la sută, le-am cerut doar ca activitatea lor să fie cel puţin egală cu media pe ţară. În afară de membrii PNL, nici un alt candidat nu a vrut să-şi asume în faţa oamenilor că va face treabă în Parlament, iar dacă nu, că va pleca acasă. M-am întrebat de ce s-ar feri candidaţii să îşi ia acest angajament de bun simţ în faţa hunedorenilor, angajament care ar fi o dovadă a bunelor intenţii cu care candidează. Mai apoi, am citit că domnul Resmeriţă, candidatul PSD la Senat de pe prima poziţie, a fost unul dintre «elevii corijenţi» ai Parlamentului. Adică nu doar că activitatea sa nu s-a încadrat în media pe ţară, dar a fost printre cei mai slabi parlamentari, indiferent de partidul din care aceştia au făcut parte.  Aşa că mi-am putut răspunde singură la întrebare: Dacă Resmeriţă ar fi semnat acest angajament în 2012, după doar un an ar fi trebuit să-şi dea demisia şi să renunţe la salariul de parlamentar. Mai mult decât atât, pesediştii sunt cei care şi-au votat pensii speciale, probabil că şi domnul Resmeriţă a vrut să pună mâna pe pensia specială, cum să-şi dea demisia din Parlament?! De fapt, vreau să îi fac o invitaţie domnului Resmeriţă. Fiindcă nu prea a ieşit în public, hunedorenii nu prea îl cunosc. Doresc să îl ajut să nu creeze impresia că va fi împins în Parlament de votanţii structurali ai PSD, chiar dacă nu are valoare personală şi mă aştept să aprecieze oportunitatea de a se face cunoscut în tot judeţul, şi să nu stea ascuns la adăpostul legii electorale care-l va trimite în parlament. Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a transmis o invitaţie domnului Dragnea pentru o dezbatere publică pe tema programelor propuse românilor. Consider că o dezbatere publică similară între mine, viitor senator PNL şi domnul Resmeriţă, viitor senator PSD, va fi de mare interes pentru hunedoreni”.

„Bobouţanu să-şi ceară scuze public”
În finalul conferinţei de presă, parlamentarul liberal i-a cerut primarului municipiului Hunedoara să facă publice toate contractele dintre primărie şi grupul de firme pe care Carmen Hărău l-a condus până să ajungă deputat.
„Primarul Bobouţanu şi PSD au intoxicat spaţiul public cu acuze fără probe la adresa mea şi ale grupului de firme pe care l-am condus. Înainte ca Bobouţanu să devină primar, vorbea despre fel de fel de contracte abuzive pe care le-aş fi semnat cu primăria. Iată că au trecut mai bine de şase luni de când domnul Bobouţanu este primar. Şase luni în care a bifat doar ratarea unor proiecte şi a uitat de investitorii italieni pe care îi promitea în campanie. Dar a mai uitat un lucru: unde sunt toate acele contracte cu care mă acuza în campanie? Oare dacă ele existau şi erau abuzive, nu ar fi făcut domnia sa nişte plângeri, nu ar fi ieşit cu ele public să-şi probeze atacurile din campanie? Acum, că s-a văzut cu sacii în căruţă, că a ajuns primar, pe domnul Bobouţanu nu îl mai interesează aflarea adevărului? A uitat de toate acele acuze pe care mi le adresa? Din păcate pentru el, pe mine mă interesează adevărul, mă interesează ca oamenii să ştie situaţia reală şi să nu mai fie intoxicaţi pe viitor cu astfel de poveşti nemuritoare, tactică folosită de PSD la fiecare rând de alegeri. Aşadar, îl somez pe domnul Bobouţanu să prezinte public toate contractele semnate între primărie şi grupul de firme pe care l-am condus, să-şi susţină şi cu dovezi acuzaţiile din campanie. Dacă am cauzat şi cel mai mic rău Primăriei Hunedoara, să iasă şi să probeze cu acte. Dacă nu, să iasă şi să-şi ceară scuze public. Dacă îşi cere scuze public, nu îl acţionez în judecată pentru minciunile spuse. Îl mai asigur pe primar că nu mă va putea scoate din oraş, aşa cum se laudă, deoarece mi-am cumpărat loc de veci în cimitir, aici”, a adăugat Carmen Hărău, candidat pe prima poziţie la Senat din partea PNL.

Loading...

Comentarii (14)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dorin FLorea spune:

    Povestea cu Carmen Harau a fost una despre cum functioneaza propaganda pesedista, a fost despre acuzatii fără probe și diversiuni. Boboutanu ca primar are acces la toate contractele din primarie. La cate acuzatii a aruncat in campania de la locale, era de bun simt ca dupa ce a ajuns primar sa le lamureasca si sa le probeze. Mai bine spus, dacă era ceva de dat justiției despre contractele lui Harau, Bobouțanu ar fi facut-o deja.

  2. cristi spune:

    Ce sa faca Boboutanu? In afara de a se ascunde altceva nu stie sa faca! Daca era om corect nu mai era cercetat de ANI!!!

  3. peter spune:

    ma amuza cand citesc despre boboutanu ca ar fi om corect! cum poate fi un om corect daca e anchetat de ani?

  4. Ion spune:

    Oare poți să nu respecți o lege?
    Despre pensiile speciale ca nu ar fi ok nu suflati o vorbă.toti cei care au făcut școala și au altă meserie decât polițist,securist procuror etc,sunt niste dobitoci?
    Vai de noi…

  5. ion spune:

    Duamna a înecput să dea în clocot. Mai are puțin și va afla cât de mult o iubesc hunedorenii ei. Acum are treabă cu primarul, pt că Arion nu mai este și nu mai poate lua câți bani vrea de la primărie, vaca ei de muls. Cică e cercetat Bobouțanu de ANI. Minciuni și aberații. Carmen dragă, nici nu știi ce ”bătaie” îți iei pe 11 decembrie.

  6. l.v. spune:

    Harau neni,ciocu mic…esti cea mai smechera dintre candidati,ai avut “marete realizari” in actualul mandat. Apropo,ce poti spune de aplicarea legii cu grupele de munca 1 si 2 pt pensionarii iesiti din sistem inainte de 2011? ! Spune care e adevarul trecerii matale pe primul loc la senat in detrimentul lui gligor ? Ce ai promis “neprihanitei” alinuta gorghiu dej ? Multe voturi in Hd,ai grija,uite dragnea ce-a patit! Asta vrem sa aflam,poate spui in direct pe la antene,rtv sau pe unde mai umbli si te bagi ca musca,vorbind peste alti invitati(asta-i scoala pdl,doar d-aia v-ati aliat)!

  7. alin spune:

    Boboutanu nu i-a marit tarifele la firma ei de curatenie care are contract cu primaria si acum Harau latra…latra a disperare. Felcitari Boboutane, da-i peste bot la javra asta!

  8. aha spune:

    Boboutanu sa-si scoata din oras familionul lui de parveniti . Cum poate vorbi asa? Dar de fapt, la cata scoala are…el si madam viceprimar….

  9. Madalina spune:

    Cum ar putea sa probeze ceva care nu este adevarat, doar stiti ca asta este singura modalitate de a face politica a psd-ului!

  10. Madalina spune:

    Cum ar putea sa probeze ceva care nu este adevarat, doar stiti ca asta este singura modalitate de a face politica a psd-ului!

  11. Novac Georgiana spune:

    In afara de atacuri josnice la persoana si false promisiuni, psd nu stie sa faca altceva, pardon, am uitat de pomenile electorale!

  12. neagu octav spune:

    Si din nou, doar echipa PNL a demonstrat ca are curaj si au semnat acel angajament…pesedeii inca se fac ca nu au auzit invitatia sau dorm in ghete. Rusine!

  13. Elena Andrei spune:

    Oare până unde poate duce tupeul pe care – l ai DUAMNĂ? De ce minți că dl. primar Bobouțanu va acuzat pe dvs. în campania pentru alegerile locale? Erați dvs. primar cumva și candida împotriva dvs.? În loc să somați primarul să aducă dovezi la minciunile și insinuările dvs. ar trebui să aduceți dvs. dovezi la minciunile și aberațiile pe care le susțineți. Tremurați de teamă la aceste alegeri! Dacă tot susțineți că sunteți iubită de “hunedorenii mei” de ce ați fugit și candidați pentru postul de senator? De ce nu ați luptat cu dl. Ilie Toma? Aaaa și încă ceva:De ce mințiți pensionarii că nu vor mai primi cupoane gratuite pentru transportul în comun? Sunteți josnică! Noi, “hunedorenii tăi” îți vom arăta pe 11 decembrie ce “mult te iubim”.

  14. pe faza spune:

    Daomna Hărău, puteti spune cat ati platit NU PENTRU UNUL CI PENTRU DOUA LOCURI DE VECI?
    Va ajut cu raspunsul la aceasta intrebare : ZERO. V-ati trismis un *delegat* combinator la domiciliul preotului, cu promisiuni deșarte conform carora veti susține biserica cu finantari pentru renovare, și ati obținut prin trafic de infuență 2 locuri, a căror valoare pe amplasamentul alocat este de 5000 lei/loc. Dar ce reprezinta pentru DVS 10.000 lei atat timp cât v-ati *autopersonalizat* in GOD. E adevarat, sunteti un GOD negru, și la propriu și la figurat.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Aplicaţia săptămânii: Christmas!! Countdown to Santa

Crăciunul se apropie cu paşi repezi, iar cei de la Gourmet Pixel ltd au creat o aplicaţie care vă afişează...

Centrele de cultură de la CJ Hunedoara, unificate

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a decis în şedinţa ordinară de luna trecută unificarea a două instituţii culturale care funcţionau în...

De Moş Nicolae – mare… căciuleală, la Blaj

„Târgul Căciulilor” de la Blaj - sub această denumire este cunoscut cel mai vechi târg de profil din România. Originile...

Închide