ActualitatePolitica si administratie

Care este adevărul despre funcţionarea deponeului de la Bârcea Mare

Directorul ADI Deşeuri Hunedoara susţine că avem un sistem al managementului deşeurilor funcţional în judeţ

Sorina Popa
Scandalul declanşat în mediul online de o pre­supusă poluare a celor care administrează de­po­neul ecologic de la Bârcea Mare a fost motivul organizării, ieri, a unei conferinţe de presă sus­ţinută de preşedintele Consiliului Judeţeran, Lauren­ţiu Nistor, şi Dan Stoian, directorul ADI De­şeuri Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Hunedoara.

Încă o staţie şi un generator de curent
Astfel, cei doi oficiali au făcut precizări legate de funcţionarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (deponeul ecologic) de la Bârcea Mare, gestionat în prezent de operatorul Supercom SA. Care este adevărul în toată această poveste?
Şeful CJ Hunedoara susţine că a fost un incident la deponeu, o deversare accidentală a levigatului în râul Tâmpa, din cauza unei pene de curent. La solicitarea conducerii CJ Hunedoara, care a efectuat şi un control inopinat, operatorul a luat o serie de măsuri care să oprească imediat de­ver­sarea cu levigat şi să prevină astfel de incidente. Concret, pe lângă instalarea unei staţii mobile performante de epurare a levigatului, care func­ţionează deja şi ajută cele două staţii fixe montate pe deponeu încă de la începutul construcţiei, la CMID va ajunge şi un generator mobil de mare capacitate, care să preia sarcina în cazul unor pene de curent şi să asigure funcţionarea, fără întrerupere, a staţiilor de epurare/filtrare. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, o astfel de pană de curent produsă în perioada 20 – 22 februarie a cauzat deversarea de levigat care a ajuns până în râul Tâmpa.

Mureşul nu a fost poluat
„Am fost mulţumit că am făcut această vizită inopinată. Am văzut bazinele unde se colectează levigatul, am văzut că după ce trece prin cele trei staţii, levigatul ajunge să fie apă limpede. Mă­surătorile realizate de reprezentanţii de la Apele Române au arătat faptul că levigatul nu a ajuns în râul Mureş. Ei au declarat răspicat că râul Mureş nu este afectat de levigat. Există o situaţie în care levigatul a ajuns şi pe terenurile oamenilor. Vom curăţa acele terenuri, dar deocamdată nu se poate intra cu utilajele. Desigur, operatorul care are în concesiune deponeul a avut o problemă, a fost amendat, dar împreună trebuie să ajungem la un numitor comun, este o industrie importantă care trebuie să funcţioneze”, a declarat preşe­din­tele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Deponeu este funcţional
Zeama respectivă, adică levigatul, nu a ajuns însă, aşa cum susţin unii „binevoitori”, spune Nistor, până la Simeria, sau în zona fabricii Macon, analizele efectuate demonstrând că este vorba de produse petroliere în zonele a mintite şi nicidecum levigat.
„Noi avem unul din cele şapte sisteme func­ţio­nale din ţară. Toate judeţele din jurul nostru au probleme cu depunerea deşeurilor, au trebuit să îşi închidă gropile neconforme şi să transporte deşeurile în alte judeţe sau au centre de ma­na­gement al deşeurilor care nu funcţionează, pre­cum este cel de la Caraş. Suntem încă departe de ceea ce înseamnă depunerea selectivă a deşe­urilor, dar avem un CMID funcţional” a spus şi Dan Stoian, directorul ADI Deşeuri.
Referitor la incidentul din luna februarie, direc­torul ADI Deşeuri a precizat că în primii doi ani deponeul nu a produs levigat, astfel că nu a fost nevoie ca staţiile de epurare să funcţioneze la ca­pacitate maximă. În toamna trecută însă, în urma precipitaţiilor abundente, bazinele care colectează levigatul au început să se umple, astfel că în momentul apariţiei penelor de curent, situaţia a scăpat de sub control şi levigatul a ajuns acci­den­tal pe terenurile din jur şi mai apoi în apele din apropiere.
Pe de altă parte, ADI Deşeuri împreună cu Con­siliul Judeţean Hunedoara pregătesc, în perioada ur­mătoare, o campanie de conştientizare a po­pulaţiei referitoare la colectarea selectivă a de­şeurilor, pe fracţii. Totodată, se încearcă atra­gerea de fonduri pentru construirea a nouă plat­forme pentru depunerea deşeurilor voluminoase rezul­tate din construcţii, precum şi a resturilor vegetale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura