Cantonament neaşteptat pentru juniorii Jiului

După o perioadă „neagră” în care juniorii Jiului mergeau în cantonament doar dacă părinţii îşi permiteau acest lux, Primăria Petroşani a revenit la sentimente mai bune faţă de echipă şi asigură micilor fotbalişti un cantonament de şapte zile, ca la carte, la Herculane. „Avem 30 de copii care activează în cadrul clubului, iar decizia luată de Primăria Petroşani de a finanţa un cantonament, începând cu data de 6 februarie, nu poate decât să ne bucure. Sperăm că acesta este primul semn de revenire al autorităţilor în ceea ce priveşte mişcarea fotbalistică, iar obiectivul nostru rămâne  acela de a forma jucători de valoare. Chiar dacă nu mai avem seniori, noi ne-am reunit cu juniorii şi copiii cu care vom porni la drum şi pe care îi vom folosi atât la seniori cât şi la juniori în campionatele din Liga a IV-a”, a declarat antrenorul Jiului, Sorin Ghiţan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.