ActualitateFlash

Când copiii ucrainieni au nevoie, hunedorenii ajută!

Adriana Năstase

Trei camioane şi un microbuz încărcate cu medicamente, alimente, pături şi saltele donate de cetăţenii municipiului Hunedoara, de angajați ai Spitalului din municipiu, dar şi de lanțul de farmacii “Catena”, în urma unei acţiuni uma­ni­tare ce a fost organizată de administraţia locală, au ajuns joi în Vama Siret, materialele fiind des­tinate Spitalului de Pediatrie din oraşul Cernăuţi.

Pentru spitalul de copii
Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, care a însoţit convoiul umanitar, toate materialele din cele patru autovehicule au fost transbordate, ieri dimineaţa, într-un camion TIR care le va transporta apoi la Spitalul de Pediatrie din Cernăuţi.
„A fost un drum lung, greu, plin de mașini mili­tare. Ajutoarele sunt pentru Spitalul de Pediatrie din Cernăuţi. La Vama Siret, ele au fost trans­bordate din vehiculele micului convoi umanitar hunedorean într-un TIR care le va duce la spitalul amintit, aflat în mare nevoie de medicamente, materiale sanitare, obiecte de igienă, pături, saltele, alimente, apă. Le mulţumim tuturor hune­dorenilor care au donat. Mulţumiri speciale şi hu­ne­dorenilor care au asigurat transportul până la graniţa cu Ucraina. Toată acțiunea este din sponsorizări, inclusive transportul acestor aju­toare. Eu și managerul spitalului din Hunedoara, Radu Budae.”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
Convoiul cu ajutoare a pornit spre Vama Siret în cursul nopţii, în cele trei camioane şi un microbuz fiind transportate tone de haine, mâncare, produse de igienă şi medicamente care vor ajun­ge la Cernăuţi, după ce directorul spitalului de pediatrie din localitatea ucraineană a apelat la bunăvoinţa oamenilor şi a solicitat medicamente şi produse medicale de strictă necesitate.
Donaţiile au fost făcute de către 235 de persoane din municipiul Hunedoara, pe parcursul unei campanii organizată de administraţia locală.
Convoiul a fost însoţit de primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi de managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, Radu Budae, care au vrut să predea personal donaţiile făcute de hunedoreni în cele trei zile de campanie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura