Când campioanele îi dau clasă ministrului

Ministrul Sportului, gafă de proporții, habar nu are de valorile noastre din gimnastică

 

Adriana Năstase

Noul proiect lansat de Ministerul Sportu­rilor, de redenumire a sălilor și complexele sportive din țară a fost contestat încă din primele zile după lansarea lui.

„În mijlocul unui circ care nu-mi aparține”
Astfel, fosta gimnastă Daniela Silivaș (49 de ani) (foto) a criticat dur modul în care Eduard Novak a ales să-i atribuie Sălii Polivalente din Deva denumirea „Ecaterina Szabo”.Kati Szabo, consilier în cabinetul lui Eduard Novak, a transmis că militează ca sala din Deva să poarte numele Danielei Silivaș și că nu a fost de acord încă de la bun început cu denumirea anunțată de ministru.
„M-am trezit în mijlocul unui circ care efectiv nu îmi aparține. Atenție! Am sugerat că nu e o alegere potrivită în legătură cu nu­mele sălii din Deva, eu având una deja. Am con­tactat-o pe Daniela Silivaș, pentru a-i explica poziția mea în această situație com­plet nedorită în care mă aflu, însă nu mi-a răspuns. Așadar aș vrea să o asigur că are toată susținerea mea ca sala din Deva să-i poarte numele”, a scris fosta campioană pe Facebook.

Rușinos
„Domnule Eduard Novak, aș dori să îmi explicați cum ați ajuns la decizia de a numi sala de sport din Deva. Singura campioană mondială și olimpică născută și crescută în Deva sunt eu. Foarte rușinos din partea tuturor celor care au ajutat la această decizie și celor care au acceptat”, a scris și Daniela Silivaș-Harper pe Facebook.
Daniela Silivaș a cucerit 6 medalii olimpice, 3 dintre ele de aur, toate la Seul, în 1988, la sol, paralele și bârnă. Are în palmares 7 medalii mondiale de aur și 5 titluri europene.
Ecaterina Szabo a scris istorie cu o ediție înaintea Danielei Silivaș, la Los Angeles, în 1984, obținând 4 medaliu olimpice de aur și una de argint. Mai are în palmares două titluri mondiale și două europene.

Președintele Consiliului Județean a intervenit
După ce ministrul Novak a anunțat că Sala Clubului municipal Deva va fi numită după Ecaterina Szabo, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, i-a solicitat să reanalizeze propunerea de atribuire a denumirii sălii de gimnastică.
„Fără a nega meritele deosebite, rezulta­tele, palmaresul și cariera doamnei Ecaterina Szabo, consider că propunerea de atribuire a numelui domniei sale Sălii de Gimnastică a SCM Deva, poate crea o mare nedreptate.
Cred că sportivii, prin rezultatele obținute la nivel mondial, sunt cei mai buni ambasa­dori ai țării noastre, de aceea susțin propu­nerea de a regăsi în imaginea structurilor sportive exemple cu care tinerele generații să se identifice.
Municipiul Deva, localitate simbol pe harta gimnasticii românești, păstrează un palma­res impresionant, de aceea, credem că fos­tele glorii care s-au format la poalele Cetății Deva, merită locuri de cinste în societatea românească.
Singura campioană mondială și olimpică născută și crescută la Deva, este Daniela Silivaș-Harper, al cărei palmares este de noto­rietate. În acest context, i-am solicitat ministrului sportului să acționeze în spiritul fair-play și să revină asupra propunerii iniți­ale, oferind locuitorilor municipiului Deva și ai județului Hunedoara șansa de a-și onora sportivii născuți aici prin atribuirea numelui Danielei Silivaș-Harper Sălii de gimnastică a SCM Deva”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Într-un final, ministrul a revenit asupra deciziei și Sala de gimnastică din Deva va purta numele Danielei Silivaș.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.