Sport

Campionii juniori întind mâna debutanţilor

Ciprian Marinuţ

Sportivii din grupele de performanţă ale cluburilor de karate Heian şi Kihon din Deva, medaliaţi la campionate naţionale şi continentale, au organizat o competiţie inedită pentru colegii lor mai mici, pentru a-i „călăuzi” pe drumul performanţei.

Au devenit arbitri şi organizatori
Cei mai valoroşi karatişti ai celor două cluburi au renunţat la rolul lor obişnuit de sportivi de performanţă şi au devenit… organizatori de competiţie şi arbitri. Campionii juniori au „manevrat” ca totul să decurgă exact ca la concursurile de top la care au luat startul şi le-au oferit colegilor mai mici şansa de a face primii paşi spre performanţă. Supravegheaţi din umbră de cei doi antrenori, Marius Biji şi Nicolae Gârbău, juniorii au întocmit programul competiţiei, au stabilit categoriile de concurs şi au făcut rost de medalii şi diplome. La startul întrecerii, s-au aliniat aproape 30 de mici karatişti, care au încercat să demonstreze arbitrilor „de conjunctură” şi părinţilor, că merită premiile puse în joc de colegii lor. Debutanţii au concurat la kata şi kumite individual, cu mult suflet şi ambiţie, iar cei mai buni au fost premiaţi. „A fost o competiţie inedită. Sportivii mai mari au pus suflet şi au pregătit totul ca la carte. Au arbitrat, au deliberat şi s-au descurcat perfect şi de partea cealaltă a baricadei. A fost surprinzător să vedem că se descurcă foarte bine şi în roluri cu care nu sunt obişnuiţi. Reacţiile participanţilor şi spectatorilor au fost atât de favorabile, încât ne gândim să repetăm istoria şi anul viitor”, a spus Marius Biji, antrenorul clubului Heian Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura