Sport

Campioni adevăraţi

Ciprian Marinuţ11 x 1 Autobergamo Deva

Autobergamo Deva şi-a onorat blazonul de campioană în exerciţiu şi a câştigat categoric, scor 8-3 (3-2), derbiul Ligii I de futsal, chiar pe terenul liderei Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. În urma acestui al doilea succes din actualul sezon în faţa echipei antrenate de tehnicianul naţionalei, Zoltan Jakab, formaţia din Deva revine pe locul întâi al clasamentului. Cel mai bun jucător al partidei a fost Cristi Matei, autor a patru goluri, dar momentul de show l-a oferit Robert Lupu, care a marcat un gol de generic TV.
Două replici prompte şi un gol de moral
Susţinuţi de un public vulcanic şi mânaţi de ambiţia de a-şi consolida primul loc, cei de la FK Odorheiu au început curajos. F. Csoma (min. 8) a valorificat startul în forţă şi a deschis scorul cu un şut la colţul scurt, 1-0. Bucuria gazdelor a durat un singur minut, întrucât cel mai bun jucător al Ligii I, Florin Matei (min. 9), a inventat un gol din nimic, egalând situaţia, 1-1. Super-motivate, gazdele au călcat iar pedala de acceleraţie şi au preluat din nou conducerea pe tabela de marcaj, 2-1, prin golul semnat de Mihaly (min. 10). Acest avantaj fragil al triplei campioane a rezistat vreme de şase minute, până când Cristi Matei (min. 16) a şutat cu sete sub bară, după o preluare ca la carte, şi a egalat, 2-2. Cu o excelentă ştiinţă a jocului, campionii au dat o lovitură în momentul psihologic cel mai greu pentru adversari, marcând golul de 3-2 prin Florin Ignat, cu un minut înainte de pauză.
Lecţii de contraatac
Cu un gol avans, Autobergamo a adoptat, în repriza secundă, tactica „autobaza”, închizându-se ermetic în apărare şi acţionând fulgerător pe contraatac. Drept dovadă, în ciuda posesiei superioare şi a asediului gazdelor, golurile au fost marcate de cei de la Autobergamo. Cristi Matei (min. 28) a dus scorul la 4-2, marcând în urma unui contraatac în care l-a driblat până şi pe portarul Laszlo Klein. Antrenorul-jucător al campioanei, Robert Lupu (min. 32), a realizat faza meciului, reuşind un gol superb cu vole pe spate din foarfecă, iar avantajul celor de la Autobergamo a crescut la trei goluri: 5-2. Ignat a mărit diferenţa la 6-2, după ce l-a lobat pe portarul de rezervă al gazdelor, Peter, care l-a înlocuit pe Klein, ce fusese umilit de golul lui Lupu. Profitând de uşoara relaxare a devenilor, FK Odorheiu a punctat prin F. Csoma în minutul 37, însă pe final, tot Autobergamo a fost la putere, întrucât Cristi Matei a mai înscris de două ori, în urma a două noi contraatacuri fulgerătoare.
Autobergamo: Iancu – C. Matei, F. Matei, Lupu, Ignat. Au mai jucat: Moţ (cpt.), Obadă. Antrenor: Robert Lupu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura