Categories: Sport

Campionatul naţional de marş pentru seniori şi tineret

Municipiul Timişoara va fi gazda ediţiei 2021 a întrecerilor din cadrul etapei finale a Campionatului naţional de marş de iarnă pentru seniori, tineret şi juniori, competiţie organizată de către Federaţia Română de Atletism(FRA) cu sprijinul Direcţiei pentru Tineret şi Sport a judeţului Timiş.
Au fost validaţi şi se vor prezenta la această competiţie şi atleţi din judeţul nos­tru după cum urmează: de la SCM Deva Ana­maria Bolohan (foto), în proba de 10.000 m junioare, Iulia Estera Marton şi Ana Mar­ga­reta Voina, ambele în proba de 5.000 m a junioarelor II.
CS Ghelari va fi reprezentat de către atleta Mădălina Andreea Danciu, înscrisă în proba de 10.000 m a junioarelor I.
La ediţia din acest an se va alerga pe distanţa de 20 km de către atleţii înscrişi la categoria seniori şi tineret, atât la mas­culin cât şi la feminin, juniorii I (fete şi bă­ieţi), dar şi cadeţii băieţi vor parcurge un tra­seu de 10 km, iar juniori II (fete) şi ju­niorii III băieţi vor alerga 5 km.
Toţi participanţii (sportivi, voluntari, ofi­ciali etc.) vor fi obligaţi să respecte cu stric­teţe măsurile de bază pentru protejarea îm­po­triva COVID-19, iar la intrarea în spaţiul de­limitat pentru pregătire şi apel se va efectua triajul constând în verificarea tem­pe­raturii şi a stării de sănătate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Și-a făcut de lucru fără să aibă idee des­pre ce cuib de viespi deranjează. Bârfitori…

8 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru organizarea unui simpozion dedicat Revoluției Române din 1989, ce…

8 ore ago

Bulina neagră

Gabriel B., din Petroșani Pentru că este acuzat de comiterea infracțiunii de lovire și alte…

8 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatarea Lupeni

O parte dintre angajaţii Minei Lu­peni au protestat spontan în sub­te­ran, miercuri, timp de câteva…

8 ore ago

Locuitorii din comuna Zam au acces la medicul de familie, după 6 ani fără servicii medicale primare

Începând cu data de 1 aprilie, locuitorii comunei Zam și ai localităților învecinate au din…

8 ore ago