Împreună cu primarul oraşului Călan, Adrian Iovănescu, prefectul judeţului a avut o întâlnire cu personalul medical care deserveşte cabinetul destinat vaccinării, aflat la „Centrul Multifuncţional” din localitate. În urma vizitei, autorităţile au constatat că vaccinarea se desfăşoară în condiţii normale, centrul este amenajat conform tuturor normelor sanitare prevăzute pentru astfel de activitate medicală, iar toate persoanele programate s-au prezentat pentru administrarea primei doze a vaccinului „AstraZeneca”.
Totodată, prefectul Călin Marian a solicitat informaţii privind activitatea medicală desfăşurată la centrele din Brad şi
Orăştie, deschise luni, pentru vaccinarea cu „AstraZeneca”. Campania de vaccinare se desfăşoară fără probleme şi în aceste localităţi. Până la această oră, pe platforma de programare pentru cele 3 cabinete din judeţul Hunedoara destinate vaccinării cu „AstraZeneca” (Călan, Orăştie şi Brad) s-au programat aproape 4.000 persoane.
În continuare pot fi făcute programări pentru cele 3 centre de vaccinare. (A. Năstase)
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…
Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…