Câmpeanu, în topul piloţilor români

11 x 1 mihai campeanu a

Ciprian Marinuţ

Pilotul brădean Mihai Câmpeanu va fi premiat, săptămâna viitoare, de Federaţia Română de Automobilism Sportiv, pentru câştigarea medaliei de bronz  în ediţia 2009 a Campionatului Naţional de Viteză pe Traseu Montan.

Performanţă sabotată de buget
Pornit în cursă cu intenţia de a câştiga, în 2009, al treilea titlu de campion naţional la VTM din cariera sa, Mihai Câmpeanu a trebuit să se mulţumească doar cu medalia de bronz, din cauza numeroaselor probleme tehnice. Oricum, locul trei obţinut de pilotul brădean la VTM reprezintă cea mai valoroasă performanţă a anului trecut pentru sportul auto hunedorean, iar „bronzul” e dublat şi de un loc şase, la grupa A, în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Drept urmare, Mihai Câmpeanu este singurul pilot din judeţ care va fi premiat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv. „Am fost invitat de Federaţie la festivitatea de premiere organizată pentru cei mai buni piloţi ai anului trecut. E o onoare să fiu premiat, însă dacă aş fi dispus de un buget mai consistent, puteam să fiu pe un loc mai bun. Am avut multe probleme tehnice, pentru că nu am avut resurse pentru a investi, iar majoritatea punctelor le-am făcut pe baza tehnicii de pilotaj  şi nu a forţei maşinii”, a spus Mihai Câmpeanu, care şi-a achiziţionat la începutul anului 2009 un Mitshubishi Evo 6, Tommy Makkinen edition.

Planuri mari pentru 2010
Luptător şi pasionat de pilotaj, Mihai Câmpeanu e hotărât să încerce să obţină în 2010 mai mult decât anul trecut. Pilotul brădean susţine că obiectivul lui e să-şi îmbunătăţească performanţele maşinii şi să urce pe locul doi sau să câştige titlul naţional. „Am investit în maşină vreo 3-4.000 de euro şi sper să îmbunătăţesc performanţele motorului. Esenţial va fi ca sponsorii mei tradiţionali – Primăria Brad, SC Forestban Alpin Birtin, SC Autosenna Deva, SC Autovim Deva şi SC Agrocompany Deva –  să fie alături de mine şi să mă sprijine, pentru a putea participa la cât mai multe curse”, a spus pilotul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare