Actualitate

Campania celor de la ADI Deşeuri, în 10 localităţi

Monitorii de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor” judeţul Hunedoara continuă campania de conştientizare a populaţiei privind colectarea selectivă a deşeurilor.

Asta, şi pentru că în câteva luni este posibil să se ştie operatorii care vor funcţiona în cele patru zone ale judeţului şi care vor strânge gunoaiele şi le vor transporta la deponeul ecologic de la Băcia. „Am început înainte de sărbătorile pascale această acţiune. Proiectul se desfăşoară în 10 localităţi, oraşe şi comune, unde discutăm cu oamenii, răspundem întrebărilor lor, le arătăm importanţa colectării selective a deşeurilor. Distribuim materiale publicitare în acest sens, reviste care conţin informaţii detaliate privind implementarea şi operarea sistemului. Sloganul «Trăieşte curat… colectează separat» se va auzi, până la sfârşitul acestei luni în localităţile: Gurasada, Dobra, Veţel, Băcia, Densuş, Toteşti, Călan, Haţeg, Petrila şi Vulcan. Pentru toţi cei interesaţi de derularea proiectului suntem prezenţi şi pe reţelele de socializare, cu postări referitoare la fiecare etapă a campaniei”, a declarat Alexandru Enescu, responsabil de Mediu la ADI „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor-judeţul Hunedoara”. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura