Comunitate

Căminul cultural din Dobra a intrat în renovare totală

04 Ovidiu Padurean primar DobraDupă mai bine de cinci decenii în care nimeni nu s-a gândit să-l modernizeze, căminul cultural din Dobra a intrat în renovare. Lucrările au la bază două surse de finanţare: atât una europeană, cât şi una guvernamentală. Partea ce ţine de amenajări spaţii verzi şi parcare a rămas în grija bugetului local.
„Am început lucrările, de curând. Prin GAL, ne ocupăm de reabilitarea acoperişului, investiţia ajungând la 60.000 de euro, bani europeni. Prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), mai avem depus un proiect în valoare de 2.900.000 de lei, pentru a obţine finanţare guvernamentală pentru acelaşi obiectiv. Programul a trecut de comisia tehnico-economică şi îşi aşteaptă avizul de la minister. Sperăm ca la toamnă să începem lucrările şi în acest caz, ele ţinând de renovare interioară şi exterioară a căminului din Dobra, izolare termică, utilare a bucătăriei, dotare cu mese, scaune şi veselă, achiziţionare şi montare aer condiţionat, sisteme de siguranţă, panouri solare şi centrală termică pe lemne. Până acum, clădirea era încălzită cu sobe, însă suprafaţa sa totală are în jur la 1.000 de metri pătraţi, aşa că era dificil de încălzit pe cum ar fi trebuit. Vom face şi o altă schimbare, biblioteca urmând să fie mutată la etaj, iar jos, în locul acesteia, vor funcţiona grupuri sanitare. Din banii proprii vom amenaja o parcare, plus parcurile situate în faţa, respectiv în spatele căminului“ a spus Ovidiu Pădurean (foto), primarul din Dobra. Acesta a mai precizat că edificiul nu a mai avut parte de reabilitări din anul 1962.  (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura