Actualitate

Camil Mureşanu (1927-2015) – In memoriam

05 articol FirczakGheorghe Firczak

A trecut la cele veşnice Camil Mureşanu (foto), eminent profesor al Facultăţii de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
S-a născut la 20 aprilie 1927, la Turda, într-o distinsă familie de intelectuali greco-catolică, bunicul patern fiind preot iar tatăl, profesor de limba română. Anii studenţiei i-a petrecut la Cluj, desigur, la Facultatea de Istorie, obţinând titlul de doctor în istorie la aceeaşi prestigioasă instituţie. S-a bucurat de o frumoasă familie: Hilde Mureşanu, soţie, cercetător ştiinţific; prof. univ. Ovidiu Mureşanu, fiu, şi Claudia Mureşanu, fiică. De-a lungul carierei sale a fost profesor universitar, decan al Facultăţii de Istorie al UBB, conducător ştiinţific la doctorat, director al Institutului de Istorie „Gheorghe Bariţ“ din Cluj-Napoca, membru corespondent, apoi titular al Academiei Române, preşedintele Filialei Cluj-Napoca al Academiei Române, copreşedinte al Comisiei Mixte de Istorie Româno-Maghiare. A fost un exeget al istoriei medii a României, al istoriei universale moderne. Ca specialist a fost foarte apreciat mai ales în mediile anglo-saxone, fiind considerat cel mai important cercetător nonbritanic al istoriei Imperiului Britanic.
Am avut deosebita onoare să fiu invitat, la 23 noiembrie 2001, de acad. Camil Mureşanu să particip la susţinerea lucrării „Istorie şi cunoaştere. Discurs de recepţie la Academia Română“. Menţionez că ne-a făcut o deosebită cinste de a prezenta la Clubul Parlamentarilor, în anul 2007, volumul acad. Paul Robert Magocsi „Poporul de niciunde“, o istorie ilustrată a rutenilor.
„Ne despărţim de unul dintre adevăraţii corifei ai istoriei universitare şi academice ai Almei Mater Napocensis, o personalitate de înaltă ţinută morală şi demnitate a timpului pe care-l trăim. Un mare patriot, un iubitor de Biserică, un credincios care nu s-a ruşinat să-şi afirme identitatea greco-catolică, chiar dacă a avut de suferit din acest motiv. Personal, am avut bucuria de a-l asculta în diferite împrejurări. L-am ascultat în aule universitare sau la simpozioane ştiinţifice, la doctorate, sau chiar la întâlnirile de consiliu ale Primăriei locale, şi de fiecare dată am rămas cucerit de ţinuta sobră, demnitatea Profesorului universitar, vocea plăcută, tonalitatea groasă, exprimând idei clare şi distincte din «cartea vieţii», dezvăluind auditoriului o vastă cultură, o adevărată enciclopedie vie, dar care era transmisă cu blândeţea şi pasiunea bunicului ce îşi învaţă nepoţii, povestindu-le experienţa vieţii” – a spus Prea Sfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Cluj-Gherla al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică (text preluat din ziarul independent „Făclia de Cluj“, 27 februarie 2015).
Acad. Camil Mureşanu este o mare personalitate a cărui contribuţie la perpetuarea spiritualităţii româneşti este o valoare certă, perenă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

One thought on “Camil Mureşanu (1927-2015) – In memoriam

  • Iata ca tara noastra are personalitati remarcabile. Pacat ca ele nu sunt cunoscute publicului larg.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura