Calul şi Decebal rămân pe loc! A câştigat bunul simţ
Ieri a avut loc dezbaterea publică pe tema mutării statuii ecvestre a lui Decebal din centrul municipiului Deva. Scandalul s-a iscat după ce s-a aflat de un masterplan comandat de Primăria Deva, care presupunea mutarea acestei statui pentru ca în locul ei să fie ridicată o pasarelă de belvedere.
Fără costuri suplimentare
„În urma dezbaterii publice organizată la solicitarea Organizației Patronale din Turism Deva-Hunedoara, la care au participat peste 20 de cetățeni, s-a convenit ca firma de arhitectură autoare a Masterplanului să îl refacă pentru armonizarea acestuia cu solicitările prezentate în dezbatere, fără costuri suplimentare pentru municipiul Deva! Calul și Decebal rămân pe locul lor! Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în susținerea demersului OPTDHD”, a anunțat Lucian Stanciu, președintele OPTDHD pe pagina sa Facebook.
50.000 de euro
Reamintim că, potrivit unui masterplan comandat de cei de la Primăria Deva, în zona centrală a orașului ar fi trebuit să se construiască o pasarelă pietonală de belvedere. În aceste condiții, fântâna arteziană muzicală din fața Casei de Cultură trebuie demolată, iar statuia ecvestră a lui Decebal ar fi fost mutată în zona Bancpost.
Masterplanul respectiv a costat 50.000 de euro. Întrebarea care se pune este dacă nimeni din primărie nu voia să facă această pasarelă, de ce au comandat așa ceva?
Dar, în urma sesizărilor făcute de cetățeni, în frunte cu Lucian Stanciu, totul s-a terminat cu bine. (A.N.)