ActualitateFlash

Câinii de salvare ai pompierilor hunedoreni, la un exerciţiu NATO

Maximilian Gânju

O acţiune de pregătire cu profil medical se derulează sub titulatura ”Vigorous Warrior 2019”, la Cincu, în judeţul Braşov. ISU Hunedoara este reprezentat de o echipă de căutare-salvare canină.
Astfel, plutonierul adjutant Graţian Dâncşorean (foto), cu salvatorii canini Diamond şi Rocky, un Ciobănesc Belgian şi un Ciobănesc German, participă la operaţiunile de căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături sau izolate în pădure.
„Exerciţiul NATO Vigorous Warrior 2019 se desfăşoară în Baza Militară Cincu, ea având scopul de a consolida cooperarea între civili şi militari în efortul de a salva victime rezultate în urma unor dezastre naturale sau explozii. Simularea prevede acţiuni de căutare-salvare a oamenilor surprinşi sub dărâmături cu echipaje canine, salvarea victimelor şi tratarea lor în punctul medical avansat”, a precizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
La exerciţiu participă specialişti din Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General de Aviaţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, dar şi voluntari ai Asociaţiei Câini de Salvare Transilvania.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura