Politica si administratieUltima Ora

Cadouri pentru colindători

05-colindatori-minvest-1În buna tradiţie a sărbătorilor noastre creştineşti din ultima lună a anului, consilierii locali s-au gândit, încă de pe acum, şi la cei care le vor bate la uşă pentru a-i colinda. Ca în fiecare an, 2.000 – 2.500 de elevi de la şcolile din municipiu, copii din grădiniţe şi  instituţii de ocrotire a minorilor colindă reprezentanţii administraţiei publice locale, iar aceştia, aşa cum e datina, le oferă diferite cadouri.
Valoarea acestor cadouri se ridică şi în acest an la aproximativ 150.000 de lei (cu TVA), după cum au aprobat consilierii locali. Unul dintre aceştia, Marta Mate, a venit şi cu un amendament legat de cadourile pentru colindători, precizând că nu trebuie omise prevederile legale privind alimentaţia sănătoasă a copiilor şi tinerilor şi, ca atare, pungile cu cadouri trebuie să conţină acele produse alimentare corespunzătoare calitativ şi nutriţional, fără a se face excese de dulciuri. De asemenea, a mai sugerat că în punga cu cadouri ar fi bine să se regăsească şi o carte sau CD, pentru a putea fi promovată şi latura cultural-educativă a unui cadou. (D. Popescu)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura