Comunitate

Cabinete medicale modernizate

Magdalena Șerban

Potrivit DSP Hunedoara, 40 de ca­binete ale medicilor de familie din ju­dețul Hunedoara au fost preselectate pentru finanțare prin Programul Na­țio­nal de Redresare și Reziliență. Prin­tre acestea se află și cel care de­servește comunitatea din Ghelari.

Timpul poate schimba lucrurile
În baza eligibilității câștigate, doctorii de familie din localitățile Balşa, Geoagiu, Aninoasa, Dobra, Boşorod, Vaţa de Jos, Vălişoara, Baru, Ghelari, Pui, Certeju de Sus, Baia de Criş, Romos, Râu de
Mori, Densuş, Rapoltu Mare, Teliucu Inferior, Buceş, Romos, Veţel, Gurasada, Orăştioara de Sus, Bucureşci, Sălaşu de Sus, Uricani, Crişcior, Peştişu Mic, Sarmizegetusa, General Berthelot și Băiţa vor putea să reabiliteze, să do­teze și să modernizeze cabinetele de asis­tență medicală primară cu facilități de screening, diagnostic precoce și moni­torizare a pacienților cronici. Cât pri­vește partea de dotare, aceasta implică aparatură de laborator de tip ”point of care”, echipamente medicale precum electrocardiograf, ecograf, mo­bilier medical și instrumentar medi­cal. De asemenea, vor fi alocate fonduri pentru renovarea clădirii, cu scopul conformării la normele igienico-sani­tare și al creș­terii eficienței energetice. Este im­por­tant de amintit că rata de finanțare este una maximă, adică de 100%, ceea ce semnifică faptul că nu este necesară con­tribuție proprie din partea aplican­tu­lui. ,, Este o formulă care pe de o parte face mult bine, dar pe de altă parte nu le garantează cetă­țenilor că medicul de familie care be­ne­ficiază de o asemenea investiție finan­țată din sursă externă nu va dori ca peste doi ani, de exemplu, să plece în altă parte sau să se retragă, pur și simplu. Va rămâne cu dotările și tot ce s-a investit, iar oamenii vor rămâne cu ochii în soare. Cred că ideal ar fi fost să se găsească o altă soluție, una con­formă cu realitatea din sistemul me­di­cal românesc, mai ales cel din mediul rural. Cel mai bine era ca finanțările acestea să fie atribuite pentru co­mu­nități, în mod direct, astfel că indiferent dacă un medic stă cinci luni sau cinci ani în locația respectivă, dispensarele să poată fi date în folosință celor care vin. Și noi, ca autoritate publică, ne-am încercat norocul cu dispensarul local ce trebuie modernizat, însă de la CNI nu se mai știe nimic. Ne vom reorienta cu documentația prin accesarea altei axe, cea care vizează reabilitarea clă­dirilor. În concluzie, era bine ca sprijinul să se ofere nu unor privați (cabinetele medi­cale nu aparțin statului), ci co­munităților. În momentul în care medicii se schimbă, oamenii au de suferit. Câți sunt cei care dețin mașini ca să-și per­mită să se deplaseze pe la spitalele din jur și câți sunt cei bolnavi, greu de­pla­sabili și fără mijloc de transport (auto­turism) ori copii și nepoți care să-i ducă/aducă? S-a făcut oare un calcul?”, a subliniat Iancu Emerson Toma (foto), primarul din Ghelari. Potrivit edilului, la ora actuală, serviciul medical local e asigurat de o doctoriță de familie care a achiziționat fostul spital de aici.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura