Categories: Actualitate

Bunurile confiscate de Fisc n-au trecere pe piaţa din judeţ

Cristina Ghenea

Sute de apartamente, spaţii comerciale, hale, magazii, ateliere, restaurante şi terenuri au fost puse sub sechestru de reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Finanţe în primele nouă luni ale acestui an. Nici 2 la sută dintre acestea, însă, nu au fost valorificate până acum.
Potrivit situaţiei întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara cu privire la bunurile sechestrate până la sfârşitul lunii septembrie, 352 de imobile – clădiri sau terenuri – au fost scoase la vânzare pentru a recupera datoriile unor contribuabili. Valoarea totală a imobilelor a fost evaluată la 66.290.238 lei, în timp ce creanţele acumulate de la proprietarii acestora ating suma de 661.725.219 lei. Printre imobile se numără nu doar apartamente şi sedii de societăţi comerciale, ci şi garaje, ateliere, magazii, hale, fabrici şi diverse terenuri de pe raza întregului judeţ. Doar în 26 dintre aceste cazuri, sechestrul a fost ridicat, după ce proprietarii şi-au achitat datoriile, restul fiind încă scoase la vânzare. Clienţii, însă, întârzie să apară.
Din toate cele 352 de bunuri imobile puse sub sechestru de Fiscul din judeţ, doar patru au fost valorificate. Este vorba despre două spaţii comerciale, o benzinărie şi un spaţiu de 55 de metri pătraţi, care au costat, în total, 545.856 lei. Direcţia Judeţeană de Finanţe a mai încasat, însă, în acelaşi interval de timp, şi o sumă de peste 82 milioane lei, bani proveniţi din plăţile efectuate de debitori după înfiinţarea sechestrului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

16 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

22 de ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

22 de ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

23 de ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago