2 comentarii la „Bulina neagră 25.07.2012

  • Acest Amurăriţei nu este poliţist, el este un miner făcut pliţist la apelul bocancilor, fără a avea studii de specialitate.Individul, pe banii statului a făcut Facultatea de Mine, pe care a absolvit-o în 1988. Deci….miner a vrut să fie băiatul, iar statul pentru asta a băgat bani în kurul lui, ca să de ţării cât mai mult cărbune. De fapt, atât îl ducea mintea la acea vreme, că dacă ar fi fost mai deştept ar fi dat examen la Şcoala de ofiţeri de Miliţie în 1984, dar unde minte nu este, nici Dumnezeu nu cere. A venit Marea Abrambureală din decembrie 1989 care a creat oportunităţi pentru toţi neisprăviţii. Domn enjiner minier, cum ? ştiţi voi, a devenit peste noapte poliţist, făcut la apelul bocancilor, fără studii de specialitate. Aşa cum un absolvent al Şcolii de ofiţeri de poliţie nu putea fi angajat pe o funcţie de inginer în mină, nici bulă ăsta nu putea deveni ofiţer cu facultatea de mine, mai ales că el a fost încadrat prin încălcarea legii la acea vreme. Că omul nu are nici o treabă cu această meserie, se vede din comportamentul său. El nu a fost în stare să discute cu un subordonat, darmite cu o prsoană din afara instituţiei. Pentru asta, noi îi spunem domnului enjiner minier ,,EŞI AFARĂ JAVRĂ ORDINARĂ !!!,, Ministerul de Interne ar trebui să facă un pic de ***ăţenie şi să excludă , cel puţin din funcţiile de conducere aceşti enjineri care au pătruns cu pile şi cu şpăgi în sistem.

  • Mocanu Dănuț Titel Brăgaru Mihu Toma AIRINEI NICOLAE ZAHARIE OVIDIU-CONSTANTIN

    Amurăriței Romeo. Acesta dacă își aduce aminte cineva acu vreo 9-10 ani a accidentat grav o femeie de vreo 55 de ani exact pe trecerea de pietoni din fața C.A.P. Lupeni. El era atunci la poliția Uricani și tocmai venea de la un chef, era extrem de beat dar nici o problemă că subordonatul și sifonul lui din totdeauna Șunei Florin a dat probele de sânge în locul lui că doar avea aceeași grupă de sânge la Spital la Lupeni. INFRACȚIUNI… MAI MULTE! Așa reiese din ce-mi șopteau prietenii mei de aici din Deva de la un serviciu județean care are această adresă – Str. Mihai Eminescu nr.99, Deva, Jud. Hunedoara, Romania.
    Cu căt l-o fi plătit pe Șunei să dea probele de sânge în locul lui? Credem că și azi îi mai platește…Dacă aveți puțintică răbdare vă explic. Poi de ce crede?i stimabililor că anu trecut a fost mare circ când tot Amurariței a fost reclamat că le cerea bani taxa de chef la oamenii din subordinea lui și de ce credeți că o bună parte din fierul așa zis vechi confiscat de la hoți nu a fost dus înapoi la societățile sau persoanele fizice care reclamau prejudiciul ? Poi de aia că POATE sc-urile respective nu se mai constituiau parte civilă. Totuși fierul confiscat ?
    Tradus în bani ? De ce șoptesc toți polițiștii comunitari ai lui domnu Resmeriță că colegii lor într-ale ordinii publice- băieții lu Romeo- n-au niciodată benzină în loganele M.A.I. ? Păi POATE puiul Amurăriței mai trebuie să dea dreptu și la cloșca lui, adică la șeful DUMITRU LIVIU GABRIEL – alt infractor! mu rog la voi, !…nu pot să vă spui țe enstituție, una mare, mă înțeledți, dar uite, î-ți spui adresa- Deva , str M. Eminescu nr 130, Hunedoara. Poi, uite vezi, zicea Evenimentu zilei la data de 29 Februarie 2012 citez-
    Inspectoratul Județean de Poliție nu a achitat expertizele medico-legale și alcoolemiile făcute anul trecut de Serviciul de Medicină Legală (SML), iar acum, s-a ajuns ca din cauza acestor datorii- 397.213, 36 de lei- 260 de dosare penale să nu poată fi solu?ionate. Pai tată, dacă nu e enteres, vezi bine de ce să aive enteres nenea Dumitru ca poate unu din cei 260 de indosariați e chiar Amurăriței. așteptăm răspuns din partea redacției, provocări de la cetățeni, și chiar concursuri de genu- Nu credeam s-o știu și pe asta ! dar ATENȚIE PUTEM FI SPÂNZURAȚI, PUTEM FI BĂTUȚI, DE ….AMURĂRIȚEI & CO. Stimă !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura