Bugetul Devei pe 2015, pus în dezbatere publicã

Oana Mihnea 02 petru marginean cld (3)

Vineri, bugetul local al municipiului Deva pe anul 2015 a fost supus spre dezbatere publică, în prezenţa unui număr relativ restrâns de persoane. De altfel, proiectul de buget este postat şi pe site-ul Primăriei Deva.
În urma „creionării“, bugetul reşedinţei de judeţ în anul 2015 va fi de 185.647,80 mii lei la capitolul venituri şi 185.746,16 mii la cel de cheltuieli. Diferenţa dintre cele două valori o reprezintă excedentul bugetar din anul anterior, în sumă de 98,36 mii lei, care va fi folosit pentru unele proiecte cu finanţare externă nerambursabilă.
Veniturile proprii realizate pe anul 2014 au fost încasate în procent de 84 la sută şi sunt cuprinse în bugetul local pe anul în curs. Pentru anul 2015, municipalitatea are şapte proiecte în stadiu de implementare şi opt care au fost depuse deja, printre care se numără realizarea unei piste de biciclete pe Calea Zarandului, modernizarea Pieţei Arras, creşterea eficienţei energetice a unor blocuri de locuinţe, în valoare totală de 39 milioane lei. La capitolul cheltuieli, pe lângă cele cu personalul,  dobânzi, asistenţa socială, Primăria Deva trebuie să plătească şi rate la bancă, în valoare de 5.910,00 mii lei.
De asemenea, cheltuieli mai sunt şi cu serviciile aflate în subordinea Consiliului Local, pentru fiecare în parte fiind prevăzută o sumă de bani (Poliţia Locală – 2.394 mii lei, Centrul cultural „Drăgan Muntean“-1.390 mii lei, Creşa-839 mii lei, Direcţia de Asistenţă Socială- 9.339 mii lei, Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantina – 2.300,05 mii lei, Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură – 2.730,50 mii lei şi Serviciul Public pentru Întreţinere şi Gospodărire Municipală- 5.145 mii lei).
„Deşi bugetul actual este mai mare faţă de cel din 2014, odată cu majorările salariale, vor creşte şi cheltuielile la bugetul local. Mai mult decât atât, veniturile au scăzut faţă de anul trecut, deoarece multe firme au intrat în insolvenţă, pentru că nu au putut supravieţui din cauza concurenţei sau a poverilor fiscale“, a declarat Petru Mărginean (foto), primarul Devei.

2 comentarii la „Bugetul Devei pe 2015, pus în dezbatere publicã

  • 9 februarie 2015 la 13:12
    Permalink

    Un primar f f slab.

  • 9 februarie 2015 la 19:30
    Permalink

    CUM RAMANE CU BISERICA ORTODOXA DIN CARTIERUL DACIA?DE CE NU O FINALIZATI TOV.PRIMAR?DAR CU GARA DEVA? DAR CU CASA DE CULTURA SI INCINTA NR.1 A CETATII DEVA?dar cu o sala noua polivalenta? dar cu catedrala ortodoxa de la opera?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare