Sport

Bucurie tristã în ligile doi şi trei

Două dintre cele trei echipe hunedorene din ligile divizionare, organizate de FRF, au încheiat cu zâmbetul pe buze campionatul 2010-2011, însă, „în ansamblu”, toate cele trei echipe au dezamăgit în actualul sezon.

Mureşul, salvată de sibieni

Fără să joace în ultima etapă din cauza retragerii echipei Minerul Lupeni, Mureşul Deva a primit o veste bună, care i-a asigurat supravieţuirea în Liga secundă. ACU Arad, rivala devenilor în lupta pentru evitarea retrogradării, a fost învinsă, la Sibiu, cu umilitorul scor de 4-0, de cei de la Voinţa şi a rămas pe unicul loc care duce în eşalonul trei. În consecinţă, Mureşul, care s-a menţinut pe salvatorul loc 13, îşi păstrează dreptul de a juca în eşalonul secund şi în sezonul următor. Rezultatele din teren s-ar putea modifica în urma procesului de licenţiere. ACU Arad îndeplineşte condiţiile de licenţiere şi ar putea rămâne în Liga a II-a, dacă alte echipe nu vor primi licenţa, în vreme ce pentru Mureşul, există riscul să nu primească licenţa. În plus, e posibil ca finanţatorii clubului devean să renunţe la echipă sau să vândă locul altei formaţii.

Dezamăgire în Liga a III-a

CFR Simeria a câştigat cu 2-0 meciul disputat, acasă, în ultima etapă, cu Unirea Sânnicolau Mare, prin golurile marcate de C. Vişan (30) şi Riviş (68) şi s-a menţinut pe podiumul seriei a 5-a a Ligii a III-a. În schimb, FC Hunedoara a cedat, scor 1-3, în meciul de pe Stadionul „Michael Klein” cu echipa de pe locul doi, ACS Recaş, (goluri M. Ilie – 86 / Nanu – 24 şi 38, Boldea – 72) şi a încheiat campionatul pe un dezamăgitor loc şase. Pornite la drum cu pretenţii de promovare şi cu bugete generoase, cele două echipe hunedorene nu au motive de sărbătoare la finalul sezonului, ci doar regrete, după timpul pierdut şi banii aruncaţi pe Apa Sâmbetei. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura