Sport

Bronz mondial la WUKF

Sportiva Andra Daniliuc (18 ani), legitimată la CS Heian Deva, a obţinut medalia de bronz în proba de kata senioare din cadrul Campionatelor Mondiale de karate WUKF (a doua organizaţie ca valoare în lume), derulate în acest weekend, la Sala Polivalentă din Capitală. Aflată la prima ei competiţie la nivel de senioare, sportiva antrenată de Oana Tomiuc şi Marius Biji a evoluat foarte bine, însă a fost depăşită de două concurente mai experimentate. „Pe locul întâi s-a situat o româncă de 34 de ani, care era veterana şi favorita competiţiei, iar pe poziţia secundă a urcat o sportivă din Anglia. Diferenţa faţă de locul trei ocupat de Andra a fost foarte mică şi a apărut din cauza unei dezechilibrări, care a afectat exerciţiul Andrei din finală. Oricum, toţi specialiştii au lăudat-o pe Andra şi au spus că ea va fi viitoarea campioană”, a afirmat antrenorul Marius Biji. La competiţie au fost  prezenţi peste 450 de sportivi din 33 de ţări, iar România a aliniat la start 78 de sportivi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura