Categories: Sport

Breakdance-ul va fi probă olimpică la JO de la Paris

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a aprobat introducerea breakdance-ului în calendarul Jocurilor Olimpice de Vară din 2024 de la Paris, a anunţat preşedintele forului internaţional, germanul Thomas Bach, într-o videoconferinţă de la Lau­sanne, în Elveţia, unde se află sediul cen­tral al instituţiei mondiale.
CIO a definitivat programul Olimpiadei pa­ri­ziene, la care va debuta aşadar break­dance-ul, expresie a voinţei liderilor olim­pis­mului de a creşte audienţa celei mai mari întreceri polisportive din lume. Jo­curile Olimpice de vară din anul 2024 se vor desfăşura la Paris şi vor marca o serie de premiere. Ediţia va fi centrată asupra a două aspecte, egalitatea de gen şi o mai mare implicare a tinerilor. Comitetul Olimpic Internaţional a anunţat că pentru prima dată în istorie, numărul femeilor şi cel al bărbaţilor care iau startul la Jocurile Olimpice va fi egal. Dintre cele 32 de sporturi aprobate, 28 vor fi concepute pen­tru ambele sexe.
Alte două discipline aflate în vizor, surf-ul şi skateboard-ul sunt încă pe lista de aş­teptare, urmând a căpăta un verdict, fa­vo­rabil sau nu, abia după Jocurile Olimpice de la Tokyo, din vara anului 2021.
O altă noutate este că numărul sportivilor care vor concura la Olimpiada din Franţa va fi cu 600 mai mic decât la competiţia din Japonia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

o zi ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago