Turcia şi-a asumat organizarea acestor întreceri după ce Uniunea Europeană de Gimnastică a anulat în luna aprilie competiţia feminină programată iniţial la Paris, mutând-o în Azerbaidjan, la Baku, împreună cu cea masculină.
Ca urmare a acţiunilor militare din zonă, Azerbaidjan-ul a renunţat în luna octombrie la organizare şi astfel, Turcia şi oraşul Mersin au preluat organizarea competiţiei europene, cu specific aparte. Participanţii sunt practic limitaţi la parcurgerea traseului între hotel şi sala de concurs, fără părăsirea acestuia,cu izolare în camere, măsuri severe de testare (la sosirea pe aeroport, dar şi aleatoriu pe toată perioada competiţiei),distanţare de grup şi protejare la sală, toate pentru siguranţa sportivilor.Mai mult, componenţii unor delegaţii, găsiţi pozitiv la testarea efectuată la sosirea pe aeroportul de lângă Mercin, au fost trimişi urgent acasă.
Miercuri a fost programată evoluţia echipelor de juniori la aceste întreceri europene, 11 echipe fiind înscrise în concurs: România, Bulgaria, Cehia, Finlanda, Ungaria, Israel, Letonia, Lituania, Slovenia, Turcia, Ucraina. La final, echipa ţării noastre (foto), pregătită de Marius Berbecar, Adrian Meleancă şi Cornel Burduhosu, a ocupat locul patru, devansată fiind de Ucraina, Ungaria şi Bulgaria.
Cea mai bună evoluţie a junioilor ricolorilor s-a consemnat la sărituri, unde fraţii Gabriel şi Robert Burtănete au ocupat primele două locuri.
La inele, Gabriel Burtănete a obţinut a treia notă din calificări, Robert Burtănete a prins finala la paralele, cu a cincea notă. La bară fixă, Nicolae Bera este prima rezervă, iar Robert Burtănete figurează ca primă rezervă la cal cu mânere. La individual compus, ambii fraţi Burtănete s-au calificat în finală, Gabriel cu al cincilea total, iar Robert de pe locul al 13-lea. Reşiţeanul Raul Şoica a ocupat locul 17, dar competiţia va începe fără a se tine cont de rezultatele din calificări.
La seniori (concursul s-a desfăşurat ieri până seara târziu) participă doar 10 echipe naţionale: România, Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia,Ungaria, Israel, Lituania, Turcia, Ucraina, iar finalele pe echipe s-au redus de la 8 naţiuni participante la 6 ţări. Pentru România contează ca sportivii noaştrii să evolueze fără ratări. Au fost în concursul de aseară seniorii Marian Drăgulescu, Răzvan Marc, Vlad Cotuna, Andrei Muntean şi Andrei Groza, toţi însoţiţi de antrenori Marius Urzică, Ştefan Gal.
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…