FlashPolitica si administratie

Brãdenii vor avea cãldurã în case

Sorina Popa

Primarii din Brad şi Lupeni riscă să se aleagă cu sesizări penale pentru abuz în serviciu, din partea prefectului de Hunedoara, dacă de săptămâna aceasta, nu se dă drumul la căldură în casele cetăţenilor din cele două municipii. Asta, în condiţiile în care guvernul a alocat pentru municipiul Brad, suma de 1 milion de lei, iar pentru Lupeni, 500.000 de lei, pentru furnizarea agentului termic.

„Primarul şi-a făcut imagine”
Într-o conferinţă de presă, susţinută sâmbătă, prefectul Attila Dezsi a afirmat că primarul din Brad ar trebui să nu mai stea cu mâna întinsă şi să întreprindă ceva pentru brădeni. „Prin protestul său, prin greva foamei, primarul din Brad şi-a făcut imagine. Este, însă, un prost management acolo. Florin Cazacu (foto) nu a accesat bani europeni pentru rezolvarea problemei căldurii în municipiu. El cunoştea că sunt pierderi mari la centrala termică, dar nu a făcut nimic să soluţioneze situaţia. Nu guvernul trebuie să impună o strategie acolo. Să se termine odată cu ideea că Prefectura sau guvernul trebuie să dea bani“, a declarat prefectul judeţului. Acesta susţine că la Brad este nevoie să se construiască o centrală în municipiu (n.r. actuala centrală se află în Gurabarza) şi să se schimbe combustibilul, să nu se mai folosească păcura.
Potrivit lui Attila Dezsi, Primăria Brad a beneficiat de fonduri guvernamentale în valoare de 23,88 milioane lei, în perioada 2006-2011, bani cu care, administraţia locală ar fi putut construi o centrală termică modernă. În plus, prefectul a menţionat că i-a solicitat primarului din Brad, din luna iulie, să transmită măsurile pe care are de gând să le ia, în calitate de edil local, pentru asigurarea căldurii în oraş.

„Concurează cu CNH”
La rândul său, referindu-se la problemele pe care le are municipiul Brad, liderul PDL Hunedoara, Dorin Gligor, a declarat că, în ceea ce priveşte datoriile, Primăria Brad a intrat în competiţie directă cu Compania Naţională a Huilei Petroşani. „Eu cred că primarul din Brad ar trebui să meargă la Direcţia de Finanţe, sau chiar la guvern, şi să declare datoriile de 35 de milioane de lei produse de acest sistem (n.r. de termoficare) în ultimii ani. Vorbim de 35 de milioane de lei datorii, pentru a încălzi 2.000 de apartamente, pe lângă cele aproape 38 de milioane de lei alocate de guvern, pe lângă zecile de milioane plătite de populaţie. A intrat în competiţie cu CNH în această perioadă. Însă, primarul Bradului nu a sesizat că, de fapt, CNH se află pe drumul cel bun“, a declarat liderul PDL pe judeţ, într-o conferinţă susţinută ieri la Petroşani.

Poate recurge şi la alte forme de protest
La rândul său, primarul Bradului susţine că banii care i-a primit de la guvern s-au cheltuit pentru modernizarea punctelor termice şi pentru reducerea pierderilor de pe reţea. „Vă mărturisesc, sincer că starea sănătăţii mele s-a degradat, pentru că este cea de-a şasea zi în care nu am pus decât apă în gură. Am dormit cinci nopţi în primărie şi de trei zile mă alimentez doar cu perfuzii. Cred că este nevoie să fiu în deplinătatea forţelor mele, pentru a duce la bun sfârşit această luptă şi municipiul Brad să aibă căldură“, a declarat Florin Cazacu. El a încetat sâmbătă, greva foamei, după cinci zile de protest. Primarul municipiului Brad a declarat că este dispus să recurgă şi la alte forme de protest, dacă problema încălzirii apartamentelor nu va fi soluţionată.

One thought on “Brãdenii vor avea cãldurã în case

  • Primarul PSD-ist Cazacu sa umplut de „glorie”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura