ActualitateFlash

Brădeni, sus, pe Muntele Sfânt al Ortodoxiei

Aventura celor şapte brădeni, în frunte cu primarul Florin Cazacu, plecaţi să cucerească trei vârfuri din Peninsula Balcanică, Musala, Mytikas şi Athon, s-a încheiat ieri.
„A fost o vreme foarte urâtă. A plouat pe tot traseul până sus pe Vârful Athon de pe Muntele Sfânt al Ortodoxiei. Am avut nevoie de şase ore să ajungem în vârf”, a declarat primarul Florin Cazacu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. Expediţia montaniarzilor brădeni a avut drept slogan celebrul îndemn la luptă al lui Avram Iancu, «No, gata? No, hai!», acesta regăsindu-se pe steagurile arborate pe cele trei vârfuri. Ieri, 27 iunie 2018, patru dintre cei şapte brădeni plecaţi în această aventură, primarul Florin Cazacu, Vasile Alba, Cosmin Florea şi Radu Pavel, au împlântat cele două steaguri sus, pe Vârful Athon (2.033 m) din Muntele Athos. „Am arborat şi aici steagurile României şi al Bradului pe Muntele Sfânt al Ortodoxiei. Am făcut acest maraton, pe cele trei vârfuri muntoase în Peninsula Balcanică, să marcăm Centenarul României şi în semn de respect pentru simbolurile naţionale, zilele trecute sărbătorind Ziua Drapelului Naţional. La mulţi ani, România! La mulţi ani împreună, români!”, a declarat primarul Florin Cazacu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura