Categories: Comunitate

Botezul Domnului primit în casele hunedorenilor

Nicoleta Popa
Imediat după Anul Nou, preoţii hunedoreni au început să meargă din casă în casă cu Botezul Domnului. Aceştia spun că oamenii i-au aşteptat cu uşile deschise.
„Am simţit din partea oamenilor o deschidere incredibilă spre a-l primi pe preot, şi îndeosebi, pe Dumnezeu, în intimitatea lor. Aceştia au văzut astfel că Dumnezeu este alături de ei în anul care începe. În casele noastre, Sfânta Treime este adusă de preotul care merge cu crucea, sfinţind casele tuturor şi mărturisind credinţa în Sfânta Treime,” a spus preotul Marius Ghidarcea.

Apa sfinţită are puteri miraculoase
În fiecare an, în 6 ianuarie, ortodocşii sărbătoresc Botezul Domnului, sau, cum se spune în popor, Boboteaza. Această sărbătoare, alături de Sfântul Ion, care se celebrează pe 7 ianuarie, este fără doar şi poate foarte importantă şi finalizează ciclul sărbătorilor de iarnă. „În ziua de Bobotează, după oficierea Sfintei Liturghii, are loc slujba de sfinţire a apei. Apa sfinţită se consumă timp de o săptămână, dimineaţa, pe nemâncate. Apa se sfinţeşte datorită rugăciunilor pe care le rosteşte preotul, şi nu din cauza busuiocului sau a crucii”, a mai adăugat preotul Marius Ghidarcea.
Totodată, se crede că apa sfinţită în biserici în ziua de Bobotează are puteri miraculoase, rămânând nestricată şi neîntinată tot anul. În vreme de necaz, supărare sau frică mare, această apă, cunoscută sub numele de agheasmă, băută pe stomacul gol, acţionează precum un talisman, ţinând neplăcerile deoparte, limpezind minţile şi aducând liniştea în suflet.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 minute ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

3 minute ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

3 minute ago

Primarul Dan Bobouțanu: Cei care folosesc tehnologia deepfake, încercând să-mi distrugă imaginea, vor plăti

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a decis că este timpul să nu mai stea cu…

3 minute ago

Sorin Crai, candidatul PSD la Primăria Hațeg: Eu candidez pentru Hațeg, nu împotriva cuiva. Orașul are nevoie de proiecte de anvergură

Candidatul PSD la funcția de primar al Hațegului, Sorin Crai (foto) nu numai că are…

7 minute ago

Deva: Flori și culori, în calendarul S.P.Î.G.M.

Magdalena Șerban Primăvara, Deva înflorește și numai iarna îi mai poate lua din strălucire. Cei…

8 minute ago