Boschetar, găsit mort în canal

Maximilian Gânju

Un bărbat care trăia pe străzi a fost descoperit mort într-un canal din municipiul Lupeni. Omul murise de circa o săptămână.

Descoperirea macabră a fost făcută ieri, de un tovarăş al bărbatului fără adăpost, care luase la rând toate locurile unde se adăposteau, după ce nu-şi mai văzuse amicul de mai multe zile. Într-un canal din cartierul Bărbăteni, la ieşirea din localitate, omul şi-a găsit colegul, însă era mort. „De joi, săptămâna trecută, nu l-am mai văzut. Atunci am stat cu el şi azi, m-am decis să îl caut. L-am găsit aici, dar e mort. Am venit aici că zicea lumea că vine un miros greu de acolo şi am bănuit că s-a întâmplat ceva”, a povestit cel care a găsit cadavrul.
Trupul bărbatului a fost scos din canal de pompieri, iar poliţiştii din Lupeni au început o anchetă. „Am fost anunţaţi prin 112 despre faptul că a fost găsit un bărbat decedat. Din primele verificări rezultă că era un om al străzii, care dormea aici. De câteva zile, nu a mai fost văzut şi un amic de-al său ne-a anunţat. Este într-o stare avansată de putrefacţie şi este clar că a murit mai demult”, a declarat comisarul şef Florin Grivei, ofiţer criminalist. În funcţie de verdictul medicilor legişti, poliţiştii vor decide ce curs va lua ancheta pe mai departe, însă, la prima vedere, nu pare a fi vorba de o infracţiune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare