„Bonnie şi Clyde ai Estului“, readuşi în România?

13 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Maximilian Gânju

Judecătorii hunedoreni vor transferul temporar în România a celor doi maghiari care au atacat o casă de amanet din Hunedoara. Cei doi au fost condamnaţi în primă instanţă pentru atac, însă Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât rejudecarea. Tribunalul Hunedoara a solicitat autorităţilor maghiare ca „Bonnie şi Clyde ai Estului“ să fie transferaţi temporar în România.

Reîntors la Tribunalul Hunedoara, dosarul celor doi cetăţeni închişi pe viaţă în Ungaria bate pasul pe loc. Cei doi învinuiţi ar trebui aduşi la Deva, pentru a fi audiaţi de magistraţii Tribunalului Hunedoara. În acest sens au fost făcute repetat demersuri către autorităţile judiciare maghiare, dar acestea au rămas fără răspuns până acum. În aceste condiţii magistraţii au amânat, zilele trecute, pentru începutul lunii iunie dosarul.
Varga Sandor (foto sus) şi Turi Emese (foto jos) au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la 15 ani de închisoare, respectiv şapte ani şi şase luni de detenţie. Cei doi se află într-o închisoare din Ungaria, unde au comis mai multe crime şi jafuri. Sentinţa Tribunalului Hunedoara a fost contestată de apărătorii celor doi, iar Curtea de Apel Alba Iulia a întors dosarul la instanţa de fond. Potrivit anchetatorilor, Varga Sandor şi Turi Emese formau un cuplu şi au atacat mai multe case de amanet din ţara noastră. Cei doi au acţionat în judeţul nostru, în municipiul Hunedoara, unde au atacat şi jefuit o casă de amanet, după ce au împuşcat-o în cap pe vânzătoare. Se întâmpla în decembrie 2007. Pentru o serie de crime comise cu sânge rece în Ungaria, cei doi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi se află încarceraţi într-un penitenciar de maximă siguranţă din statul vecin.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bridge-ul, un sport care… nu este sport

O instanţă din Uniunea Europeană a respins solicitarea de a recunoaşte jocul de bridge drept sport. Întrucât şi lumea sportului...

Fotbalul este condiţionat de ridicarea stării de urgenţă

La nivelul Federaţiei Române de Fotbal se fac tot felul de scenarii vizavi de repornirea campionatelor, însă nimic nu este...

Tenisul de câmp, tot mai afectat de pandemia de coronavirus

Tenisul pare a fi sportul cel mai afectat de pandemia de coronavirus. Dacă pentru reluarea fotbalului se vorbeşte chiar şi...

Închide