Bombă în politica locală! Mircia Muntean a bătut palma cu Petru Mărginean

Sorina Popa

În politică să nu spui niciodată, niciodată. Bomba zilei din politica locală vine dinspre Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). Astfel, fostul edil şef al municipiului Deva, Mircia Muntean (foto stânga) este de ieri noul preşedinte al organizaţiei judeţene Hune­doara a PPU (s-l).

Au lăsat orgoliile deoparte
Biroul Politic Naţional al formaţiunii politice l-a de­semnat pe Mircia Muntean în această funcţie. Fos­tul primar ocupă interimar postul, până la orga­nizarea alegerilor interne.
Dar, toată lumea se întreabă cum de Petru Mărgi­nean (foto dreapta), lider al partidului lui Dan Voiculescu la nivel naţional şi Mircia Muntean au bătut palma? Asta, deoarece în trecut cei doi nu au colaborat niciodată, ba din contră, s-a spus că Mărginean l-a băgat pe Mircia în puşcărie. Ei bine, viaţa bate po­litica şi niciodată nu e bine să subestimăm relaţiile dintre politicieni.
Contactat, Petru Mărginean, vicepreşedinte la nivel naţional al PPU (s-l) a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „încercăm să construim ceva, am lăsat amândoi orgoliile la o parte şi am bătut palma. Am avut o discuţie cu pro­fesorul Dan Voiculescu şi am ajuns la concluzia ca Mircia să conducă orga­nizaţia judeţeană a partidului”.
Ce spune Mircia Muntean? „Am considerat că este momentul oportun să revin în politică. Peste câţiva ani vom avea iar alegeri şi ne pregătim pentru ele. Am lă­sat la o parte totul, de un an colaborez cu Petru Măr­gi­nean. M-am înfurit, după campania de la locale de anul trecut, când a can­didat fiica mea şi am mers acolo unde glasul meu se poate face auzit. Am fost acu­zat, indirect, că fiica mea, duppă alegeri a fugit la Bu­cureşti şi nu a stat consilier local la Deva. Nu este adevărat”, a declarat Mircia Muntean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

5 comentarii la „Bombă în politica locală! Mircia Muntean a bătut palma cu Petru Mărginean

  • 19 mai 2021 la 3:11
    Permalink

    Luați-l și pe Molot.
    Reveniți la realitate!
    Vremea voastră a trecut!

  • 19 mai 2021 la 7:04
    Permalink

    pai ce partid il mai primea

  • 19 mai 2021 la 8:49
    Permalink

    Doi hoti. Mircia puscariasu e chiar penibil. La groapa de gunoi cu astia.

  • 19 mai 2021 la 8:50
    Permalink

    Doi hoti. Mircia puscariasu e chiar penibil. La groapa de gunoi cu astia. Politica facuta de excroci.

  • 19 mai 2021 la 15:05
    Permalink

    Va mai mirati de ce merge cum merge in tara!
    Ceva normal pentru politicienii de carton din tara asta.
    Peste cativa ani iar primar, cu bere si mici!
    Sa vomiti nu alta!
    Toate scursurile in politica.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare