EvenimentFlash

Bomba colorată din valiza abandonată

03 alarma falsa bomba hd (17)

Loredana Goangă

Ieri, în jurul orei 10.00, pe Aleea Piaţa Florilor, din Hunedoara, era o agitaţie de nedescris, aşa că am mers şi noi să vedem despre ce este vorba. Lumea se adunase ca la urs, iar în jurul unui geamantan, aflat în apropierea unui bloc de locuinţe, se învârteau pirotehniştii echipaţi din cap până-n picioare şi dotaţi cu aparatura pentru verificări şi detonări materiale explozive.

Despre ce era vorba? Speriat să nu sară în aer, un locatar a sunat la 112 şi a anunţat prezenţa unui geamantan suspect pe zona verde de lângă bloc. Pirotehnişti din echipa de antitero a SRI, poliţişti, pompieri şi un echipaj SMURD s-au deplasat imediat rapid la faţa locului, au asigurat zona, iar pirotehniştii au început operaţiunea de verificare a conţinutului valizei şi dezamorsarea bombei, dacă se afla aşa ceva în interiorul acesteia. După ce au scanat valiza, constatând că în interior nu există nici un obiect metalic, specialiştii au decis să o deschidă. Spre distracţia celor câteva zeci de gură-cască, adunaţi să vadă bomba, din valiză au „răsărit“ o pernă şi două plăpumi viu colorate. Aşa că operaţiunea antitero s-a încheiat cu succes, iar mulţimea de adunată în jurul locului respectiv s-a împrăştiat mai repede decât s-a adunat. Întrebarea care a rămas fără răspuns este cine a abandonat valiza misterioasă acolo?

One thought on “Bomba colorată din valiza abandonată

  • Stiti cum e asta ?Intr-un boschet langa primarie era ascuns un tip . Cineva a zis ca e un terorist , un lunetist.Spetnatz rus.
    Pana la urma s-a dovedit ca era un boschetar care se caca si intre timp se uita intr-un tub de plastic cu lentile si cu tot felul de romburi colorate , o jucarie aruncata de copii langa un tomberon.S-a intamplat real in Moldova intr-un orasel.Sa vezi ce suturi a luat amaratul de la astia cu bocancii grei.Intrebarea care a ramas fara raspuns este de ce amaratul a ajuns in situatia asta.Care?Pai cacarea sau bataia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura