Actualitate

Bolojan a promulgat legile care permit doborârea dronelor în spațiul aerian al României și misiunile pe timp de pace

Cele două legi ale Apărării, privind controlul spaţiului aerian naţional şi desfăşurarea pe timp de pace de misiuni de apărare în România, au fost promulgate de președintele interimar Ilie Bolojan.

Au spus că sunt necosntituționale
Ilie Bolojan a semnat luni, 19 mai, mai multe decrete, printre care:
„Decret pentru promulgarea Legii privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe te­ri­to­riul statului român (PL-x 5/03.02.2025);
Decret pentru promulgarea Legii pri­vind controlul utilizării spațiului aerian național (PL-x 6/03.02.2025)”, a infor­mat Administrația Prezidențială.
Președintele interimar a promulgat astfel cele două inițiative trimise la CCR de partidele suveraniste din Par­la­ment, după ce judecătorii consti­tu­ționali au respins sesizările AUR, SOS și POT.
Proiectele privind doborârea dro­nelor și misiunile militare pe timp de pace au fost criticate de reprezentanții AUR, S.O.S. România și POT, care au susținut că sunt anticonstituționale.
Una dintre cele două inițiative per­mite doborârea dronelor care intră în spațiul aerian al României. Trecerea legii oprește principala piedică privind doborârea dronelor rusești, întrucât Ro­mânia nu avea până acum o lege care să permită armatei să treacă la fapte.

De câte ori a fost invadat spațiul aerian al României
Conform datelor MApN, începând din data de 5 septembrie 2023, când au fost identificate primele fragmente de drone și până la mijlocul lunii ianuarie, pe teritoriul României au fost iden­ti­ficate 12 situații, din care 11 în județul Tulcea.
Potrivit celei de-a doua inițiative, struc­turile desemnate din Armata Ro­mâniei, în funcție de necesitățile ope­raționale, vor putea fi transferate, pen­tru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe te­ritoriul statului român.
Desfășurarea acestor misiuni și ope­rații militare se va realiza în cazul imi­nenței sau existenței unor acțiuni, fapte sau stări de fapt, capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interesele și obiectivele naționale de se­curitate și/sau sunt de natură să pu­nă în pericol direct sau indirect se­cu­ritatea națională, prin afectarea carac­te­rului național, a suveranității, inde­pen­denței, unității și integrității teri­to­riale, a funcționării normale a insti­tu­țiilor statului și a unităților adminis­trativ-teritoriale, a vieții și integrității fi­zice a cetățenilor, prevede actul nor­mativ. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura