Actualitate

Bobi, cel mai bătrân câine din lume, a împlinit 31 de ani

Bobi (foto), un câine portughez care a fost declarat cel mai bă­trân câine din lume de Guinness World Records în februarie, a săr­bătorit joi 31 de ani, potrivit unui comunicat de presă al Guin­ness, citat de CNN.

Mănâncă la fel ca stăpânii
Familia lui Bobi i-a organizat sâm­bătă o petrecere acasă, în satul Conqueiros din sudul Portu­galiei. Înainte de aniversare, pro­prie­tarul său, Leonel Costa, a de­clarat pentru Guinness că va fi vorba despre o petrecere „foarte tra­dițională”, dar că sunt invitate pes­te 100 de persoane și că va fi pre­zentă și o trupă de dans ur­mează să concerteze. Bobi s-a bu­curat de multă atenție de când a fost încoronat cel mai bătrân câine din lume. „Au fost interesați mulți jurnaliști, iar mulți oameni vin din toată lumea să facă o poză cu Bobi”, a spus el. Bobi este un Rafeiro do Alentejo de rasă pură – o rasă care are o speranță medie de viață între 12 și 14 ani. Bobi și-a trăit toată viața alături de familia Costa în satul Conqueiros, aflat în apropiere de coasta de vest a Portugaliei. La naștere a mai avut trei frați. Leonel Costa, care avea la acea vreme opt ani, a declarat ca părinții săi aveau prea multe ani­male și au fost nevoiți să euta­nasieze cățeii, însă Bobi a scăpat. Leonel și frații săi au ținut secretă existența câinelui față de părinții lor, până când acesta a fost des­co­perit în cele din urmă și a devenit parte din familie, care îl hrănește cu aceeași mâncare pe care o mănâncă și ei. „Între o conservă de hrană pentru animale și o bucată de carne, Bobi nu ezită și alege mân­carea noastră”, a declarat Costa. În afară de o sperietură în 2018, când a fost spitalizat după ce s-a prăbușit brusc din cauza unor dificultăți de respirație, Leonel Costa spune că Bobi s-a bu­curat de o viață relativ lipsită de pro­bleme și crede că secretul lon­ge­vității sale este „mediul calm și liniștit” în care trăiește. Mama lui Bobi a trăit până la vârsta de 18 ani.

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura