Actualitate

Blocul incendiat din Uricani, reparat cu bani din bugetul local

03 incendiuMaximilian Gânju

Majoritatea familiilor care trăiesc în imobilul în care au ars de vii cei trei copilaşi încuiaţi în casă de propria mamă, după ce le-a aprins o lumânare, au venituri modeste şi nu au asigurări împotriva incendiilor. Primăria va trebui să găsească resursele financiare pentru a se ocupa de reparaţii.

Copiii morţi în incendiu au fost înmormântaţi
În urma dezastrului de luni dimineaţa, întreg acoperişul blocului a ars, adică pe o suprafaţă de 900 de metri pătraţi, iar zeci de apartamente au fost afectate de fum, foc şi apa folosită la stingerea incendiului. După verificările efectuate la faţa locului de către angajaţii Primăriei Uricani, în jurul a 60 de garsoniere situate mai ales la etajele trei şi patru au suferit stricăciuni, cele mai multe având nevoie de zugrăvire în interior. Locatarii acestor garsoniere au venituri modeste, mulţi dintre ei trăind din ajutor social şi nu-şi permit costurile cu reparaţiile. Nici asigurare pentru incendiu nu aveau, astfel că primăria localităţii va trebui să-i ajute. „Cele mai distruse sunt de la etajele trei şi patru. Trebuie să evaluăm tot ce este acolo şi să gândim ceva pentru a-i ajuta. Nu putem să-i lăsăm aşa, multe locuinţe sunt afectate, nu putem spune distruse. Am văzut că sunt locuinţe care au nevoie de intervenţie şi la etaje inferioare, de la apa folosită la stingerea incendiului. Sunt familii cu copii, am trimis echipe de la noi pentru a face anchete acolo şi vedem cum îi ajutăm”, a declarat primarul localităţii Uricani, Dănuţ Buhăescu. Pagubele rezultate în urma dezastrului ar trebui suportate de către mama denaturată. „De unde să plătească ea? Ea se va duce la “mititica” dacă procurorii şi poliţiştii o vor găsi vinovată şi nu va plăti nimic. Nici nu are de unde, trăia din ajutorul social dat de noi şi alocaţii”, susţine edilul oraşului. La o primă estimare, costurile cu reparaţiile ar putea depăşi 100.000 de lei, iar asta, cel puţin pentru acoperişul blocului. Ieri, cei trei copilaşi care au sfârşit cumplit din vina mamei, au fost înmormântaţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura