Comunitate

Blăjeniul se dezvoltă pe propriile forţe

04  Horia Jurca primar BlajeniMagdalena Şerban

Blăjeniul, odinioară declarat patria cireşelor de mai, are acum la cârmă un primar tânăr, iar acest lucru începe să se resimtă în strategia locală abordată. Posibilităţi de a scoate bani din resursele proprii ale primăriei nu prea sunt, aşa că Horia Jurcă (foto), edilul-şef de aici, încearcă să se reorienteze.

„Ne descurcăm cu ce este“
„Nu avem teren agricol în proprietate de pe urma căruia să primim subvenţii de la APIA. Consider că nici nu e bine ca o unitate administrativ-teritorială care nu este o societate cu profil agricol, să desfăşoare astfel de activităţi. Singurul lucru care ar trebui făcut este să ofere în concesiune sau arendă terenurile eligibile deţinute. Oricum, am înţeles că legea se va schimba începând cu anul viitor”, a spus Horia Jurcă, primul om al comunităţii din Blăjeni. Tot acesta şi-a exprimat dorinţa de a valorifica măcar partea forestieră a instituţiei, dacă partea agricolă nu este cu putinţă. „La primărie, deţinem numai teren forestier. Până acum, nu a generat nici un fel de venit, dar încercăm să-l rentabilizăm, în sensul de a putea plăti măcar taxele aferente contractului de administrare-pază asigurat de Ocolul Silvic Baia de Criş, de care aparţinem. Ele însumează în jur de 14.000 de lei pe an. Acest lucru îl vom realiza cu ajutorul lucrărilor de răritură, ce sperăm să le facem împreună cu cei de la Ocol. Apoi, urmează scoaterea la licitaţie a masei lemnoase. Îmi doresc acest lucru şi sperăm să-l concretizăm. Bineînţeles, cu hotărâre de Consiliu Local şi cu publicare. Oricum, pădurea nu se dezvoltă dacă este foarte deasă, iar în acest mod, lemnul provenit din rărituri ne va asigura şi venituri”, a mai precizat edilul-şef.

Până acum, fără bani europeni
Pe de altă parte, unele lucruri nu au fost exploatate din plin, mai crede primarul. Aşa că vrea să treacă la treabă. „Comuna nu a avut accesat nici un proiect european pentru drumuri, fie ele agricole sau forestiere. De asemenea, pe raza comunei, pot spune că avem o singură asociaţie de crescători de bovine, dar nu este funcţională. Intenţionez să înfiinţez o asociaţie de crescători de bovine şi una de ovine şi cred că acest lucru se va materializa în cursul anului”, a dat asigurări Horia Jurcă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura